Doi bărbați au fost reținuți pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier

La data de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au reținut doi bărbați, în vârstă de 21, respectiv 26 de ani, domiciliați în localitatea Laslea.

Foto: Arhivă

Bărbatul în vârstă de 21 de ani este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, iar cel în vârstă de 26 de ani este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și încredințare.

În fapt, la data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 22,00, în localitatea Laslea, polițiștii rutieri l-au depistat pe bărbatul în vârstă de 26 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept și având o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate ulterior, polițiștii au constatat că același autoturism fusese condus pe raza localității Laslea de către tânărul în vârstă de 21 de ani, care nu deține permis de conducere și căruia bărbatul în vârstă de 26 de ani i-ar fi încredințat autoturismul în cunoștință de cauză că nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor două persoane, urmând a fi prezentate unității de parchet competente pentru a se dispune măsuri preventive în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*