Diversitate și originalitate în spectacolele Naționalului sibian | PROGRAM

În perioada 1 martie – 1 aprilie, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă 42 de evenimente pe scena proprie, la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte, la Biblioteca ASTRA și la Oldies Pub.

Spectatorii se pot bucura din nou de diversitate: spectacole în avanpremieră și în premieră, evenimente speciale și spectacole studențești.

Nominalizat la debut

Marți, 21 martie, de la ora 19.00, îl puteți vedea pe scena TNRS pe cel mai tânăr actor al naționalului sibian, Iustinian Turcu, nominalizat la premiile UNITER 2017, categoria „Debut”, pentru rolul Georg, din „Martiri / Märtyrer”, regia Radu-Alexandru Nica. Spectacolul este nerecomandat persoanelor sub 16 ani și este prezentat de secția germană, cu traducere în limba română.

Scena9

În perioada 30 martie – 1 aprilie, Teatrul Național „Radu Stanca” și BRD – Groupe Société Générale prezintă Microstagiunea BRD Scena9, în cadrul căreia vor avea loc cinci reprezentații, dintre care trei premiere. Seria premierelor debutează vineri, 31 martie, de la ora 19:00 cu „Sărbători fericite”, în regia lui Cristian Juncu. Veți face cunoștință cu personaje surprinzătoare, dar, în același timp, recognoscibile, cu ale căror probleme te poți imagina confruntându-te.

Rocky Horror Show

Tot vineri, 31 martie, de la ora 21.00, va avea loc premiera unui musical plin de culoare, într-un cadru neconvențional, Oldies Pub. „Rocky Horror Show”, în regia lui Cosmin Chivu, va mai avea două reprezentații luna viitoare, înainte de mult așteptata premieră: luni, 13 martie, de la ora 21.00, și marți, 14 martie, de la ora 19.00, la Oldies Pub.

Dramă contemporană

În prima zi din aprilie, de la ora 19.00, la TNRS va avea loc premiera spectacolului „Vorbiți tăcere? / Sprechen Sie Schweigen?”, o coproducție a celor două secții ale TNRS, despre emigrarea forței de muncă, lipsa de implicare și tăcerea autorităților, dar și viețile oamenilor ce pleacă peste hotare pentru a-și întreține familiile sau pentru a duce un trai mai bun.

Bilete

Accesul publicului la spectacolele TNRS se face exclusiv pe baza biletelor puse în vânzare la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, precum și în rețeaua națională a magazinelor Germanos, Orange și Vodafone, Librăriile Humanitas și Cărturești sau online pe www.eventim.ro. În limita locurilor disponibile, se pot achiziționa bilete și în seara spectacolului, cu 30 de minute înainte de începere.

Programul de spectacole al Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a programului este disponibilă pe www.tnrs.ro, menționează reprezentanții instituției.

Programul TNRS în perioada 3 – 9 martie 

vineri, 3 martie 2017, ora 19:00, sala TNRS: ROMEO ȘI JULIETA de William Shakespeare. Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani. Regia: Bogdan Sărătean; traducerea: Anca Tomuș; dramaturgia: Bogdan Sărătean; muzica originală: MC Matli și Claudiu Fălămaș; manager proiect: Luminița Bîrsan; în distribuţie: Anton Balint, Paul Bondane, Claudiu Fălămaș, Andrada Grosu, Alexandru Malaicu, Oana Marin, Iulia Popa, Tudor Răileanu, Călin Roajdă, Maria Soilică, Alexandra Șerban. Durata aproximativă: 1h 55min. Preț bilete: 15 lei; 10 lei

sâmbătă, 4 martie și duminică, 5 martie 2017, ora 19:00, sala TNRS: ÎNCURCĂ-I DRACE! după Ray Cooney. Regia: Șerban Puiu; traducerea: Irina Margareta Nistor; scenografia: Luana Dragoiescu; în distribuţie: Florin Coșuleț, Diana Fufezan, Cătălin Pătru, Pali Vecsei, Adrian Matioc, Adrian Neacșu, Mihai Coman, Codruța Vasiu/Cristina Ragos, Veronica Popescu/Raluca Iani, Cristina Stoleriu/Iulia Popa. Durata aproximativă: 1h 40min. Preţ bilete: 20 lei; 10 lei

luni, 6 martie 2017, ora 19:00, sala TNRS: IUBIRE CU NĂBĂDĂI de Marc Camoletti. Regia: Șerban Puiu; decorul: Ion Molete; costumele: Tania Popa; în distribuţie: Serenela Mureșan, Mihai Coman, Cătălin Pătru, Codruța Vasiu /Cristina Blaga, Iulia Popa/Alexandra Șerban, Ioan Paraschiv; asistenţi regie: Ioana Blaga Frunzescu și Daiana Mădăras. Durata aproximativă: 1h 30min. Preț bilete: 20 lei; 10 lei

marți, 7 martie 2017, ora 19:00, sala TNRS: VORBIȚI TĂCERE? / SPRECHEN SIE SCHWEIGEN? – avanpremieră, un spectacol de Gianina Cărbunariu. Asistent regie: Sanda Anastasof; scenografie și video: Mihai Păcurar; muzică: Alex Halka; documentare: Gianina Cărbunariu și Andrei Ioniță; traducerea: Fabiola Eidloth și Daria Hainz; în distribuție: Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Ofelia Popii, Valentin Späth, Marius Turdeanu. Preț bilete: 20 lei; 15 lei

miercuri, 8 martie 2017, ora 19:00, sala TNRS: NECUNOSCUTA CUNOSCUTĂ de Aleksander Ścibor-Rylski, un spectacol de Victor Olăhuț; traducerea din poloneză: Zeno Fodor; asistent regie: Vlad Robaș; în distribuţie: Arina Ioana Trif, Pali Vecsei. Durata aproximativă: 1h 20min. Preţ bilete: 15 lei; 10 lei

joi, 9 martie 2017, ora 19:00, sala TNRS: BRAVUL SOLDAT ŠVEJK de Jaroslav Hašek. Un one man show cu Viorel Rață; consultant regie: Cristina Ragos. Durata aproximativă: 1h. Preţ bilete: 15 lei; 10 lei

vineri, 10 martie 2017, ora 19:00, sala TNRS: OSTATIC LA MĂTUȘICA de Morris Panych. Regia: Michael Devine; traducerea: Wolfgang Ernst şi Ioana Cuiban; scenografia: Alin Gavrilă; în distribuţie: Pali Vecsei, Gabriela Neagu. Durata aproximativă: 1h. Preţ bilete: 15 lei; 10 lei

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*