Directorul medical al SCJU afirmă că spitalul este pregătit pentru al treilea val al pandemiei

Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, doctorul Călin Cipăian, a declarat pentru AGERPRES că cel mai mare spital public din judeţ, unde au fost şi sunt trataţi cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19, este pregătit să facă faţă unui al treilea val al pandemiei.

„Suntem pregătiţi şi asta discutăm în fiecare zi. Deci avem 222 de locuri, la ora asta avem ocupate 73 în afara Terapiei Intensive şi 17 în Terapia Intensivă, deci avem 90 de locuri (ocupate n.r.). Locuri avem. Gradul de ocupare este de 33%”, a spus directorul Călin Cipăian, şeful uneia dintre secţiile de Medicală, care tratează pacienţi cu COVID-19.

Întrebat dacă a observat o creştere a numărului de pacienţi cu COVID-19 în ultima perioadă, directorul medical al SCJU Sibiu a răspuns: „Da, în ultimele zile, în ultimele două săptămâni, un trend uşor ascendent al cazurilor în sensul că de la 22 – 25% grad de ocupare am trecut la 30 – 33%, cu un maxim pentru două zile, de 38%, dar aceea a fost întâmplător, dar maxim a fost 30 – 33%.”

Medicii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu se confruntă în special cu cazuri complicate de COVID-19, pacienţi care preferă să se trateze acasă în prima săptămână şi vin să se interneze când observă că starea lor de sănătate nu se îmbunătăţeşte.

„Cazurile sunt complicate, care apar peste tot. Acum vin doar cazuri medii, care stau de obicei 7 – 10 zile acasă, deci nu mai vin de la început. Sunt de obicei pacienţi cu comorbidităţi şi dacă sunt pacienţi fără comorbidităţi, sunt pacienţi care au venit în momentul în care s-au simţit atât de rău, încât au cerut sprijinul spitalului. Din punct de vedere logistic, avem aprovizionarea făcută, am cumpărat antivirale şi am şi primit de la Ministerul Sănătăţii Remdesivir. Situaţia cu oxigeno-terapia este mult mai bună decât înainte de valul doi, avem concentratoare suplimentare, avem capacitate de producţie a oxigenului mai mare”, a arătat directorul Călin Cipăian.

Acesta infirmă afirmaţiile făcute luni, de unul din cei mai vechi medici din Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU Sibiu, doctorul Draia Cotizo, consilier judeţean PSD, care a anunţat că spitalul sibian nu este pregătit pentru al treilea val de pacienţi cu COVID-19.

„În timp ce statistica privind incidenţa cazurilor COVID-19 se joacă cinic cu nervii noştri, în ceea ce pare liniştea de dinaintea furtunii, autorităţile sibiene par şi ele suspect de placide. Ca şi vara trecută, acestea repetă greşelile comise în gestionarea crizei sanitare cauzate de coronavirus. Al treilea val de COVID-19 ameninţă să lovească Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, cu nimic mai pregătit pentru o nouă înfruntare decât era în toamnă – poate cu excepţia vaccinării unora dintre angajaţi. Răgazul avut ar fi putut fi folosit pentru întărirea secţiilor vitale, de ATI şi de Boli Infecţioase. Din noiembrie, de când ne-am confruntat cu cel de-al doilea val, iar secţia de Primiri Urgenţe (UPU) şi cea de Anestezie Terapie Intesivă (ATI) au fost suprasolicitate, nefăcând faţă avalanşei de cazuri COVID, nu s-a schimbat nimic în spitalul sibian. Cei care s-au succedat la cârma spitalului nu au luat măsuri pentru o mai bună gestionare a unei viitoare avalanşe de cazuri, cum ar fi extinderea secţiei ATI, dotarea ei cu ventilatoare suplimentare şi suplimentarea numărului de medici şi asistenţi de pe aceste secţii”, a transmis medicul urgentist Draia Cotizo, consilier judeţean al PSD Sibiu. AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*