Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu introduce „biletul flexibil” pentru toate spectacolele din repertoriu, o opțiune valabilă începând din ianuarie 2020.
„Știm cât de complicat poate fi să te organizezi atunci când vine vorba de programul copiilor. Cei mici se îmbolnăvesc des sau își schimbă starea de spirit pur și simplu. Din acest motiv, venim cu o opțiune care să le permită părinților reprogramarea vizitei la teatru, fără complicații”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret.
Biletul flexibil permite anularea locului la evenimentul pentru care a fost emis și relocarea acestuia pentru un alt spectacol al teatrului, o singură dată, în limita locurilor disponibile în momentul cererii. Cererea de anulare a unui bilet flexibil se poate face doar la sediul teatrului și nu mai târziu cu 15 minute înainte de ora de începere a evenimentului, așa cum apare aceasta tipărită pe bilet, fără a specifica detalii despre motivul anulării. Cererea de anulare este valabilă doar prin prezentarea biletului flexibil în format tipărit. Biletele vor fi marcate corespunzător pentru fiecare opțiune în parte, tarif normal 9 lei: tichet nerambursabil, nemodificabil sau tarif flexibil 12 lei: tichet nerambursabil, modificabil. Această opțiune nu este valabilă pentru atelierele de creație, spectacolele invitate sau alte evenimente speciale găzduite de-a lungul anului. Biletul flexibil poate fi achiziționat atât online, cât și de la sediul teatrului.
Actorii Teatrului Gong revin pe scenă în 2020, cu spectacolul „Povestea celor trei purceluși, care sunt… patru”, ce va fi prezentat sâmbătă, 11 ianuarie, de la orele 11:00 și 18:00, și duminică, 12 ianuarie, de la ora 11:00. Agenda de spectacole a lunii ianuarie continuă cu cele mai îndrăgite spectacole din 2019, printre care „Pinocchio” și „Wanda”. Tot din 11 ianuarie, cei mici sunt așteptați să își ocupe locurile la atelierele de creație printr-un modul special, coordonat de Diana Ribana