Desfășurare impresionantă de forțe la Untold. Structuri antitero, câini pentru detectarea drogurilor, mii de polițiști, jandarmi și pompieri!

Mii de polițiști, jandarmi, pompieri, structuri antitero, dar și câini specializați în depistarea drogurilor și a materialelor explozive, se vor afla în perimetrul Untold. În zonă, vor fi amplasate si două spitale mobile, iar Șuier va conduce, și în acest an, divizia de echipaje canine, special pregătite pentru patrulare.

De la stânga la dreapta: Marcel Bonțidean, șeful Poliției Locale Cluj, Sebastian Clițan, șeful Grupării de Jandarmi Mobile Cluj, Edy Chereji, director comunicare Untold, Constantin Ilea, șeful IPJ Cluj și Ion Moldovan, șeful ISU Cluj. Foto: monitorulcj.ro

De joi, 3 august, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a 8-a ediție a festivalului Untold, care va aduce peste 250 de artiști naționali și internaționali de top și zeci de mii de fani din România și din întreaga lume.

„Suntem aproape de a 8-a ediție Untold, este un moment important pentru care ne pregătim un an întreg să fim gata de festival. Eforturile autorităților fac ca festivalul Untold să fie în fiecare an cel mai sigur loc public în care ne putem afla timp de patru zile”, spune Edy Chereji, director comunicare în cadrul Festivalului Untold.

20 de câini pentru depistarea drogurilor, peste 1.600 de forțe de ordine

Sebastian Clițan, comandatul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, spune că pentru forțele de ordine Untold e cea mai mare provocare, scrie Monitorul de Cluj.

„Structurile MAI au luat măsurile necesare pentru ca și această ediție să se desfășoare în condiții de deplină siguranță, iar festivalul să-și continue bunul renume de cel mai sigur festival. Această misiunea este cea mai mare provocare pentru noi, dat fiind faptul că este evenimentul cu cel mai mare număr de participanți, fiind în același timp nu doar un eveniment local și regional, ci și un eveniment pe țară.

În acest an, au fost mobilizate un număr foarte mare de efective pentru asigurarea securității și siguranței participanților. Avem o medie zilnică de peste 1.600 efective participante la măsurile de ordine, jandarmi, polițiști și pompieri. Avem ca suport 20 de câini de serviciu specializați în patrulare, intervenție, detectare explozibil și droguri, iar firma de pază a contractat serviciile a aproape 800 de agenți. Media zilnică a jandarmilor folosiți în misiune este de peste 300 de jandarmi.

Ne folosim, ca și în ceilalți ani, de experiența acumulată de la fiecare ediție a festivalului, aceste experiențe ne sunt de folos în buna executare a misiunilor și în adaptarea tehnicilor și procedeelor noastre de acțiune.

Vom avea dispuse structuri de intervenție antiteroriste și structuri pirotehnice.

O preocupare importantă o constituie prevenirea consumului de droguri, în acest sens fiind mobilizare efective importante, inclusiv pe linia combaterii săvărșirii unor astfel de fapte, ca urmare, în dispozitiv vom folosi și câini specializați în detectarea drogurilor și a substanțelor interzise”, a spus Clițan, într-o conferință de presă, marți, la Cluj Arena.

Locuri special amenajate în spitale

Ion Moldovan, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, spune că spitalele din Cluj au pregătit locuri special amenajate pentru cei care vor avea nevoie de ajutor specializat pe perioada Untold.

„În momentul de față, colegii de la prevenire sunt în interiorul festivalului și verifică documentația care a fost depusă pentru autorizarea acestui eveniment. Probleme nu sunt, sunt mici amănunte pe care le discută la fața locului și eu sper ca în cursul acestei zile, sau cel mai târziu, mâine, să avem autorizarea acestui eveniment. Vom încerca să verificăm orice vendor care este în interiorul festivalului pentru a ne asigura că toate măsurile de prevenire sunt în regulă. Suntem prezenți în festival atât cu colegii mei pompieri, cât și cu personal UPU-SMURD și voluntari, astfel încât să putem asigura intervenția în caz de urgență. Știm, ca în fiecare an, acest lucru este vital pentru unii dintre festival. Putem și ne vom asigura că vom ajunge în cel mai scurt timp la unitatea spitalicească unde vor fi locuri special păstrate pentru cazuri deoasebite și vom evacua, atât pe cale terestră, cât și aeriană, dacă va fi cazul”, a spus Moldovan.

„Nu avem normă la amenzi, dar vom testa masiv”

Constantin Ilea, inspector șef Inspectoratul Județean de Poliție Cluj, recomandă festivalierilor să foloasescă mijloacele de transport în comun.

„De la an la an, am încercat să ne calibrăm atât dispozitul, cât și metodele de investigare pentru a reuși să menținem numele de cel mai sigur festival și să menținem Clujul pe locuri fruntașe în ce privește siguranța turiștilor și a cetățenilor. Avem o medie de 400 de polițiști zilnic care acționează atât în interior, cât și în exteriorul festivalului. Scopul declarat este nu avem normă de sancțiuni, putem spune că și în anii trecuți jumătate din sancțiunile aplicate au fost avertismente, asta subliniază faptul că am încercat să fim discreți, preventivi. Îi îndemn pe toți cetățenii care vin la festival să folosească mijloacele de transport public, să evite să conducă sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe pentru că vom fi în punctele cheie și o să testăm masiv”, a spus Ilea.

La rândul său, Marcel Bonțidean, șeful Poliției Locale Cluj, a spus că peste 200 de polițiști locali vor fi la datorie în perioada Untold.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*