Descinderi AMPLE la localurile care cazează migranți! Ce au găsit polițiștii

În cursul acestui an, la nivelul județului Sibiu, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, polițiștii din cadrul I.P.J. Sibiu, împreună cu polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sibiu și Biroului pentru Imigrări Sibiu, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, desfășoară activități în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

FOTO: arhivă 

Printre principalele obiective ale acțiunilor Poliția menționează identificarea unor posibile rute de deplasare a migranților, a zonelor de îmbarcare/debarcare (gări, autogări, Aeroportul Sibiu), identificarea spațiilor de cazare a migranților, a zonelor publice frecventate de cetățeni străini, precum și identificarea societăților comerciale care utilizează forță de muncă străină și/sau care au ca obiect de activitate transportul internațional de mărfuri/persoane.

În primele două săptămâni ale lunii mai, în județul Sibiu, instituțiile implicate au desfășurat 10 acțiuni punctuale, pe parcursul cărora au fost legitimați 161 de cetățeni străini și au fost controlate 10 locații de cazare și 13 societăți comerciale de pe raza județului.

Pentru 6 cetățeni străini s-au emis decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de 15 zile.

În cazul a 3 societăți comerciale au fost aplicate sancțuni contravenționale în valoare totală de 80.000 de lei, pentru primirea la muncă a unor cetățeni străini care fie se aflau în ședere ilegală, fie desfășurau activități lucrative fără forme legale sau fără contract individual de muncă.

Poliția Sibiu reamintește o parte dintre obligațiile pe care cetățenii străini, entitățile gazdă (persoane fizice sau juridice), precum și societățile angajatoare trebuie să le respecte în vederea prevenirii ilegalităților din domeniul migrației.

  • Cetățenii străini cărora urmează să le expire dreptul de ședere au obligația de a se prezenta la sediul Biroului pentru Imigrări Sibiu cu 30 de zile înainte de expirarea dreptului de sedere;
  • Reprezentanții unităților de cazare sau ai societăților comerciale angajatoare au obligația de a anunța prezența cetățenilor străini în spațiul în cauză în termen de 3 zile de la data gazduirii, la subunitatea de poliție competentă teritorial;
  • Societățile comerciale au obligația de a nu primi la muncă cetățenii străini care nu dețin drept de ședere valabil și viza de lungă ședere pentru angajare în muncă; de asemenea, cetățenii străini nu pot fi primiți la muncă fără obținerea în prealabil a avizului de angajare;
  • Angajatorul este obligat să respecte scopul pentru care a obținut avizul de angajare în muncă prin angajarea străinilor pe funcțiile pentru care au obținut avizele și nu altele.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*