Deputatul PSD Sibiu Bogdan Trif: Doamna Turcan și dubla măsură privind reputația…personală sau de partid (P)

„Mare supărare ieri pe doamna Raluca Turcan pentru că am folosit cuvântul <șobolan>. Cuvânt lansat în dezbaterea publică, cu doar o zi înainte, chiar de actualul șef al domniei sale”, transmite într-un comunicat de presă deputatul PSD Sibiu Trif Bogdan Gheorghe.

Foto: PSD Sibiu

„De la șefu merge. De la alții nu.

Dar să ne amintim și de episodul care l-a avut protagonist pe unul dintre foștii șefi de partid ai doamnei.

Ludovic Orban a facut afirmații despre modul “neortodox” in care a avansat doamna Turcan în cariera politică. Nu vreau să reproduc acele afirmații, dar sigur că le puteți găsi cu o simplă căutare pe internet.

Pe domnul Orban nu l-ați găsit grobian atunci, doamna Turcan?

Nu, ați tăcut și ați înghițit, cum zice o celebră expresie românească.

Nu v-ati simțit lezată sau jignită.

Ba mai mult, așa de bine v-ați șters din memorie acel episod, că la câțiva ani după, ați ajuns prieteni de pahar în birourile Palatului Victoria, chiar într-o perioadă în care pe romani i-ați ținut închiși în case, în timpul pandemiei.

Ei bine, oamenii s-au săturat de ipocrizia politică marca PNL Sibiu. Iar asta vă dă fiori”.