Delapidare de aproape 200.000 lei la un magazin! Angajați reținuți

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut ieri trei tineri, cercetați într-un dosar penal pentru delapidare, respectiv complicitate la delapidare.

FOTO: Mesagerul de Sibiu

Doi tineri, un sibian în vârstă de 19 ani și o sibiancă în vârstă de 20 de ani, cercetați penal pentru delapidare, sunt bănuiți că, în perioada iulie 2022 – ianuarie 2023, pe raza municipiului Sibiu, ar fi furat mai multe articole de încălțăminte din două magazine aparținând aceleiași societăți comerciale ai cărei angajați erau, produse valorificate ulterior prin comercializare cunoscuților, informează IPJ Sibiu.

Un alt sibian, în vârstă tot de 19 ani, cercetat penal pentru complicitate la infracțiunea de delapidare, l-ar fi ajutat pe celălalt sibian să scoată produsele din magazin.

Prin acest mod de operare, societatea comercială ar fi suferit un prejudiciu în valoare de 195.751 de lei, din care polițiștii au recuperat 40.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, față de cei trei sibieni s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*