O filă de hârtie păstrată din Ațel ne arată cât de importantă devenise școala în viața satului românesc în urmă cu aproape un secol. Un părinte își asuma, în scris, responsabilitatea de a-și trimite copilul la școală. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu a publicat o imagine deosebit de interesantă din arhiva sa: o „Declarațiune” provenită din Ațel, județul Sibiu.
(Redacția)
sursa: facebook/Centrul Creatiei Junii Sibiu
Documentul, păstrat în forma sa originală, este un formular oficial folosit în perioada interbelică. În partea de sus apare mențiunea „În baza art. 11 din legea pentru învățământul primar, scutit de timbru!”, iar în cuprins este invocat art. 19 din legea învățământului primar al Statului. Din înscris aflăm și povestea unui copil din Ațel. Este menționat un elev născut în 1932, în comuna Ațel, cu limba maternă germană, iar reprezentantul său legal declară că îl va instrui în anul școlar respectiv la școala primară din Ațel.
Documentul trebuie privit în contextul transformărilor importante prin care trecea învățământul românesc în perioada interbelică. Legea învățământului primar din 1924 a introdus principiul învățământului primar unitar, obligatoriu și gratuit, părinții fiind obligați să asigure copiilor instrucția elementară.
Obligativitatea nu era însă întotdeauna ușor de pus în practică. În special în mediul rural, autoritățile se confruntau cu absenteismul, iar legislația prevedea inclusiv amenzi pentru părinții ai căror copii lipseau nemotivat de la școală.
În acest context, „Declarațiunea” din Ațel este o mărturie extrem de valoroasă. Ea arată cum o prevedere dintr-o lege națională ajungea, concret, în viața unei familii dintr-un sat transilvănean. Mai mult, documentul păstrează și o mică parte din identitatea comunității de atunci: numele familiei, anul nașterii copilului, localitatea, confesiunea și limba maternă. Este, practic, o fotografie administrativă a unei familii din Ațel de acum aproape un secol.
Astăzi, trimiterea copilului la școală ni se pare un lucru firesc. Pentru oamenii de atunci, însă, școala era o obligație prevăzută de lege, dar și o responsabilitate care trebuia asumată de familie în scris.
