Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a participat la ceremonia acordării titlului de cetăţean de onoare al Sibului inginerului Ioan Deac.

Foto: Mitropolia Ardealului
Ioan Deac, președinte al Consiliului de Administrație Compa, a primit cheia orașului de la primarul Sibiului, Astrid Fodor, devenind oficial cetățean de onoare al Sibiului, arată Mitropolia Ardealului.
La ceremonie au participat viceprimarii Sibiului și consilieri locali, reprezentanți ai echipei Compa, familia și apropiaţi ai lui Ioan Deac, informează Primăria Sibiu.

Foto: Mitropolia Ardealului
„Sunt puțini oameni care pot spune că au ținut o companie în viață printr-o revoluție, o tranziție haotică și două crize economice majore și că, la capătul acestui drum, au lăsat în urmă nu ruine, ci una dintre puținele mari fabrici sibiene care încă funcționează, angajează și produce. Domnul Ioan Deac poate spune asta. Pentru domnia sa, Compa nu a fost niciodată doar un loc de muncă, ci un angajament de o viață și, prin extensie, un angajament față de orașul care i-a devenit, cu adevărat, acasă. Pentru toate acestea, pentru curajul deciziilor dificile din anii tranziției, pentru viziunea care a dus Compa în economia de piață globală, pentru cei peste 50 de ani dăruiți acestui oraș și pentru exemplul de perseverență pe care îl reprezintă, Sibiul îl recunoaște astăzi, oficial și cu recunoștință, drept unul dintre ai săi, ca Cetățean de Onoare”, a transmis Primarul Astrid Fodor.

Foto: Mitropolia Ardealului
Ioan Deac a înscris un mesaj în Cartea de Onoare a orașului.

Foto: Mitropolia Ardealului
„Sibiul este orașul în care mi-am construit cariera, în care am avut bucuria de a lucra alături de oameni deosebiți și în care m-am simțit întotdeauna acasă. Am prețuit mereu spiritul acestui oraș și oamenii săi și mă bucur că am putut contribui prin activitatea mea la dezvoltarea comunității sibiene. Primesc titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu cu mulțumire și recunoștință, ca pe una din cele mai importante distincții care mi-au fost acordate. Vă mulțumesc sincer pentru această onoare”.












