Debut amânat. Cornea părăsește Wimbledon fără joc

Când toate astrele păreau aliniate pentru sibianul Vlad Victor Cornea, o accidentare a partenerului său l-a scos din Turneul de Grand Slam de la Wimbledon chiar înaintea debutului.

foto: facebook/Victor Cornea

Numărul 82 ATP la dublu, sibianul era pe cale să-și îndeplinească încă un vis din copilărie, acela de a juca pe iarba londoneză, de pe tabloul principal. În acest an, și-a câștigat dreptul de a participa, dar l-a pierdut pe drum pe partenerul său obișnuit de la începutul anului, croatul Franko Skugor.

Cu biletul în buzunar, Cornea l-a găsit dispus să facă echipă aproape în ultima clipă pe Dusan Lajovic, înscris în competiția de simplu masculin. Bucuria a fost însă de scurtă durată, sârbul părăsind turneul după primul joc (1-3 cu britanicul Jan Choinski, pe seturi 7-5, 6-7 (4), 2-6, 2-6), acuzând și o accidentare ușoară, care s-ar fi putut însă agrava în cazul în care ar fi continuat la dublu. Ca urmare, perechea Cornea / Lajovic părăsește competiția înainte de a face măcar un punct, fiind înlocuită de Gregoire Barrere / Quentin Halys.

Debutul sibianului în turneul de la Wimbledon urma să se producă azi, la orele prânzului, într-un meci cu favorita 5 a întrecerii, perechea Santiago Gonzalez (Mexic) / Edouard Roger-Vasselin (Franța).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*