De Ziua Gospodarului, Apă Canal Sibiu premiază 5 gospodari (CP)

Ziua în care Sfântul Prooroc Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, este și cea care marchează Ziua Gospodarului, momentul potrivit pentru ca lucrătorii din domeniul apei să fie sărbătoriți în toată țara.

FOTO: Apă Canal Sibiu

Cu această ocazie, Apă Canal Sibiu și-a propus să sărbătorească diferit, față de anii precedenți, alegând să își premieze abonații.

Compania a lansat chiar de Ziua Gospodarului un concurs ce se desfășoară exclusiv online, pe pagina oficială de Facebook a sa.

“Proiectele noastre nu ar fi posibile fără sprijinul consumatorilor responsabili, partenerilor strategici și acționarilor companiei, cel mai important fiind Primăria Municipiului Sibiu, care susține, modernizarea infrastructurii de apă. În același timp, angajații noștri sunt prezenți la datorie fie că este caniculă sau ger, unii muncind în condiții de efort fizic intens, zi de zi, oră de oră. Tuturor doresc să le mulțumesc cu această ocazie specială”, a declarat directorul general al societății, ing. Vasile Maier.

În cadrul concursului lansat pe pagina oficială de Facebook Apă Canal Sibiu vor fi acordate 5 premii, adică 5 seturi ce cuprind toate uneltele necesare unor gospodari care iubesc să grădinărească.

Tot ce trebuie să faceți pentru șansa la unul dintre ele este să vedeți regulamentul publicat AICI și apoi să urmați pașii pentru participare.

Ziua Gospodarului este celebrată în fiecare an pe 20 Iulie și reprezintă ziua tuturor lucrătorilor din domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din România. Cu această ocazie este evidențiată importanța muncii angajaților din domeniul apei și a activităților pe care aceștia le întreprind în fiecare zi, cu implicare și pasiune, pentru a asigura o bună desfășurare și funcționare a serviciului de alimentare cu apă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*