De marți, sibienii pot pedala pe noul traseu din Valea Sadului

Comuna Sadu a încheiat cu succes un nou proiect finanțat prin PNRR. Lucrările au primit aprecieri din partea comisiei de recepție. Este vorba de traseul cicloturistic „Mocănița – Valea Sadului”, anunță Primăria Sadu pe Facebook.

Foto: Primăria Sadu

Recepția la terminarea lucrărilor marchează finalizarea unei investiții dedicate iubitorilor de natură, mișcare și turism sustenabil. Noul traseu urmează în mare parte fosta cale ferată forestieră de pe Valea Sadului, folosită cândva pentru transportul lemnului.

Foto: Primăria Sadu

Potrivit autorităților locale, traseul aduce accesibilitate sporită pentru cei care vor să exploreze văile pe două roți. Circulația se va face în condiții sigure și moderne.

Foto: Primăria Sadu

Proiectul este descris drept o invitație la turism verde, aer curat și mișcare. Este, totodată, un plus de valoare pentru comunitate și pentru infrastructura turistică a zonei.

Foto: Primăria Sadu

Circuitul va fi deschis oficial marți, 1 septembrie.

Foto: Primăria Sadu

Din acea zi, localnicii și turiștii sunt așteptați să pedaleze și să exploreze noul traseu din Valea Sadului.