De la volanul unui autoturism neînmatriculat, beat și fără permis, în arest

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au reținut ieri un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Rusciori, cercetat penal pentru infracțiuni la regimul rutier.

foto: Mesagerul de Sibiu

În jurul orei 10.00, pe Drumul Magului din Rusciori, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept, autoturismul în cauză fiind neînmatriculat.

De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar ca urmare a probatoriului administrat polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.

Persoana în cauză a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*