De la Templul Shaolin, înapoi acasă. Cum a adus Dragoș Tuțulan arta Tai Chi în Sibiu: „Această pasiune mi-a transformat viața”

În urmă cu câțiva ani, sibianul Dragoș Tuțulan a început o călătorie la Templul Shaolin din Europa. Experiența acumulată și specializarea în Tai Chi și Qi Gong l-a determinat să aducă aceste practici mai aproape de sibieni. Așa a luat naștere Tai Chi Center Sibiu, un centru dedicat celor care caută o alternativă la ritmul alert al vieții de zi cu zi.

(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Tai Chi Center

A vurt să învețe tehnicile autentice ale artelor interne chinezești, așa că Dragoș s-a pregătit la Templul Shaolin din Europa, unde a aprofundat Tai Chi, Qi Gong și tehnici de mindfulness. Pregătirea a continuat apoi în România, alături de maestrul Cezar Culda, unul dintre cei mai cunoscuți instructori de Qi Gong din țară.

Întors la Sibiu, și-a propus să nu păstreze această experiență doar pentru el. A vrut să creeze un spațiu în care oamenii să învețe să se miște conștient, să respire corect și să descopere beneficiile unor practici vechi de sute de ani, adaptate însă nevoilor omului.

„Îmi doresc să împărtășesc cu comunitatea din Sibiu această pasiune care mie mi-a transformat viața. Tai Chi Center Sibiu s-a născut din dorința de a promova un stil de viață sănătos prin practici accesibile oricui, indiferent de vârstă sau condiție fizică”, spune Dragoș Tuțulan.

Primii pași, făcuți în Parcul Sub Arini

Înainte de lansarea cursurilor indoor, comunitatea s-a format în aer liber. În fiecare duminică, de la ora 17:30, în zona Cupolei din Parcul Sub Arini, au loc întâlnirile „Tai Chi to Go”, unde sibienii sunt invitați să participe gratuit la sesiuni de Tai Chi și Qi Gong.

Sursă foto: Tai Chi Center

Nu este nevoie de experiență, echipament special sau condiție fizică deosebită. Exercițiile sunt gândite pentru toate vârstele și pun accent pe mișcări lente, respirație și relaxare.

Pe lângă întâlnirile săptămânale, Tai Chi Center Sibiu organizează și retreaturi. Cel mai recent, desfășurat la Nucet sub tema „Reconectarea”, a reunit participanți care și-au dorit câteva zile departe de agitația cotidiană, dedicate practicii Tai Chi, Qi Gong și exercițiilor de respirație.

Următoarea ediție este programată în perioada 28-30 august, iar organizatorii spun că interesul pentru astfel de evenimente este în continuă creștere. Din această toamnă, Tai Chi Center Sibiu își deschide oficial cursurile, dedicate atât începătorilor, cât și celor care vor să aprofundeze aceste discipline.

Pentru înscrieri la cursurile din toamnă și programul actualizat „Tai Chi to Go”, vizitați pagina oficială de Facebook: Tai Chi Center Sibiu.

Sursă foto: Tai Chi Center