Toate cele patru muzee ale Muzeului Național Brukenthal din Sibiu sunt deschise în minivacanța de 1 Mai, iar Palatul Brukenthal intră din această perioadă în programul de vară.

Sursa: Facebook / Muzeul Național Brukenthal
Vizitatorii au acces în minivacanță la toate locațiile din rețeaua Muzeului Național Brukenthal: Palatul Brukenthal cu Galeriile de Artă, Muzeul de Istorie din Casa Altemberger, Muzeul de Istorie Naturală și Muzeul de Artă Contemporană.

Sursa: Facebook / Muzeul Național Brukenthal
Program nou de vară la Palatul Brukenthal
Începând din 1 Mai, Palatul Brukenthal funcționează după programul de vară: miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Casieria se închide cu 45 de minute mai devreme, la ora 17:15.

Sursa: Facebook / Muzeul Național Brukenthal
Minivacanța de 1 Mai reprezintă un prilej atât pentru sibieni, cât și pentru turiștii care vizitează orașul, să (re)descopere colecțiile unuia dintre cele mai importante muzee din România. Muzeul Național Brukenthal găzduiește lucrări de artă, obiecte istorice și colecții de istorie naturală adunate de-a lungul a peste două secole.











