David Popovici, oaspete la Cuptor: „Sunt oameni pe care îi admiri de la distanță”

David Popovici, unul dintre cei mai apreciați sportivi români, a fost oaspetele restaurantului La Cuptor. Cunoscut pentru performanțele sale spectaculoase din bazin, campionul român i-a surprins pe angajații restaurantului sibian.

Sursă foto: La Cuptor

„Sunt oameni pe care îi admiri de la distanță, iar când îi întâlnești, te bucuri să descoperi cât de frumoși sunt și de aproape. David Popovici ne-a trecut pragul și ne-a lăsat exact sentimentul acesta: un om cald, firesc și discret. Campion în bazin. Om frumos la masă. O seară pe care o punem la păstrat”, au transmis reprezentanții La Cuptor.

În aceste zile David Popovici a fost prezent la competiția Transfăgărășan Getaway. Ediția de anul acesta a reunit peste 250 de entuziaști Porsche sosiți din 10 țări, printre care chiar şi îndepărtata Australie, aducând laolaltă o comunitate unită de aceeași bucurie de a conduce. Peste 140 de modele Porsche au parcurs împreună unul dintre cele mai iubite drumuri montane din lume.