Dansatorii sibieni duc folclorul românesc în Serbia

Ansamblul Folcloric Studențesc „Ardealul” al Casei de Cultură a Studenților Sibiu participă, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, la o serie de spectacole dedicate aniversării a 90 de ani de activitate a Ansamblului Folcloric „Abrasevic”, din Kraljevo – Serbia.

Ansamblul Folcloric „Abrasevic” este unul care a scris istorie, care a înfruntat vitregiile vremurilor şi care a continuat să formeze generaţii şi generaţii de artişti dansatori, instrumentişti şi solişti vocali. Invitaţia lansată Ansamblului «Ardealul» face parte dintr-un parteneriat dezvoltat de instituţiile care susţin cele două ansambluri. „Invitația de a participa la acest spectacol aniversar dovedește încă o dată aprecierea și susținerea activității Ansamblului Folcloric Studențesc «Ardealul» dincolo de granițele țării”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.
Tinerii sibieni duc mai departe tradiția și valorile autentice ale folclorului prin promovarea cu consecvență atât în țară, cât și în străinătate a jocurilor și cântecelor populare românești, păstrând astfel vii datinile și obiceiurile strămoșești. Prin mândria cu care prezintă costumul popular și bucuria cu care cântă și joacă, aceștia își doresc să transmită generațiilor viitoare valorile și identitatea națională. Spectacolul pus în scenă în Serbia cuprinde, pe lângă suite de dansuri, şi un program al soliştilor Radu Goţa (solist vocal) şi al maestrul Ioan Chindea (nai). Program este unul special, dedicat publicului sârbesc.

img_4817

Parteneriatul încheiat cu Ansamblul folcloric „Abrasevic” va continua în luna noiembrie cu un proiect de rezidenţă artistică ce se va desfăşura la Sibiu. Din echipa de implementare vor face parte cei care au gândit programul din Serbia, coregraful Sorin Bădiță şi dirijorul Doru Sava.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura