Daniela Cîmpean la depunerea candidaturii: „Suntem în fața unor provocări care nu permit greșeli!” (CP)

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu a declarat astăzi, la câteva minute după depunerea candidaturii la Biroul Electoral Județean (BEJ) că „suntem în fața unor provocări care nu permit greșeli˝, referindu-se la marile proiecte începute de administrația județeană.

„Suntem în fața unor provocări care impun seriozitate și pe care Sibiul nu le poate depăși cu  sloganuri și cu filmulețe pe Facebook, ci cu seriozitate DOVEDITĂ! Pentru noi, pentru liberali, astăzi nu începe campania. Ci continuă munca pentru care sibienii au considerat că suntem cei mai buni!˝ a spus Cîmpean, după ce a declarat că PNL Sibiu, prin tot ceea ce a făcut de-a lungul ultimilor patru ani, prin eficiență și onestitate, s-a ridicat la nivelul așteptărilor oamenilor.

Președinta Consiliului Județean Sibiu  a fost însoțită la depunerea candidaturilor de ministrul Culturii, Raluca Turcan și de candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Sibiu, Adrian Bibu.

Cîmpean a spus că „liberalii au câștigat  la Sibiu fiindcă au făcut echipă! Între ei și cu sibienii! Și vor câștiga, din nou, din aceleași motive!˝.

Președinta Daniela Cîmpean  consideră că marile proiecte ale județului, cele despre care mulți au vorbit, însă nimeni nu le-a început, au nevoie de seriozitate pentru a se realiza.

„Județul Sibiu încheie mandatul realizării și inițierii celor mai mari proiecte publice din istoria sa, dar și a celor care vor crea cele mai concrete efecte benefice în viața oamenilor. Și cea mai mare bucurie a mea, A NOASTRĂ, este că SIBIENII ȘTIU! Tot ceea ce s-a făcut în ultimii patru ani, fie că poartă inițiativa Consiliului Județean Sibiu, fie ca poartă inițiativa primarilor noștri sau consilierilor noștri locali,  SE VEDE , există și contribuie la creșterea calității vieții sibienilor˝– a afirmat Daniela Cîmpean în fața presei locale și a colegilor săi de partid prezenți la depunerea candidaturii.

„Strângerea semnăturilor pentru candidaturile de acum ne-a demonstrat că am făcut ceea ce trebuie, că ne-am ridicat la nivelul așteptărilor sibienilor. Că, spre deosebire mulți alții, NU AM DEZAMĂGIT.

Am răspuns interesului public cu eficiență, onestitate și respect și din aceste motive am putut să-i privim în ochi pe toți cei care au semnat pentru candidaturile noastre˝ – a spus Daniela Cîmpean.

Președinta Consiliului Județean Sibiu s-a referit și la colegii săi din administrațiile locale din județ, la primarii care au obținut performante în fruntea comunităților, la consilierii locali, la toți cei care au răspuns, la rândul lor, așteptărilor oamenilor.

Județul Sibiu a marcat în cei patru ani de administrație sub președinția Danielei Cîmpean câteva proiecte remarcabile precum modernizarea tuturor clădirilor medicale ale Spitalului TBC, a 90% dintre clădirile medicale ale Spitalului Județean, construirea sau modernizarea a opt căsuțe de tip familial, ridicarea noului Ambulatoriu Adulți al Spitalului de Psihiatrie, extinderea și modernizarea în doar un an de zile a Aeroportului Internațional, parcurgerea celor mai importante etape birocratice din realizarea noului Spital Județean, inițierea Centurii Sud a municipiului Sibiu, repararea și modernizarea a 650 de kilometri de drumuri județene, înființarea Dosarului Medical Electronic și altele.

„Aceste domenii, dar și multe altele, totalizează investiții de 1,6 miliarde de lei și de care nu s-a ocupat nimeni serios timp de 30 de ani˝– a mai spus Cîmpean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*