Daniela Cîmpean, după achitarea lui Eugen Iordănescu: „Nimeni nu trebuie condamnat înainte ca legea să o facă”

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a reacționat după ce Tribunalul Sibiu a dispus achitarea lui Eugen Iordănescu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Sibiu, pentru acuzațiile rămase în dosar. Deși soluția pronunțată de instanță nu este definitivă, aceasta reprezintă o victorie importantă pentru Iordănescu.

sursa foto: Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean facebook

„O persoană a fost judecată înainte ca instanța să se pronunțe”

Într-un mesaj public amplu, Daniela Cîmpean a susținut că, în ultimii ani, dosarul penal al lui Eugen Iordănescu a fost folosit pentru a construi o „narațiune politică”, iar simpla existență a anchetei a dus la etichetarea și condamnarea acestuia în spațiul public.

„Ieri, Tribunalul Sibiu a pronunțat achitarea lui Eugen Iordănescu pentru acuzațiile rămase în dosar. Hotărârea nu este definitivă, iar acest lucru trebuie spus cu aceeași onestitate cu care au fost prezentate și acuzațiile. Dar tot la fel de corect este să spunem și altceva: până la o condamnare definitivă, orice om beneficiază de prezumția de nevinovăție”, a transmis președinta CJ Sibiu.

Aceasta a subliniat că prezumția de nevinovăție reprezintă una dintre garanțiile fundamentale ale statului de drept și că oamenii nu ar trebui condamnați prin declarații publice înainte de o decizie definitivă a instanței.

Acuzații legate de reprezentarea intereselor județului Sibiu

O parte dintre acuzațiile pentru care Eugen Iordănescu a fost achitat vizau activitatea sa în ceea ce privește reprezentarea intereselor județului Sibiu și colaborarea dintre Camera de Comerț și Consiliul Județean Sibiu.

Daniela Cîmpean a amintit că instituția pe care o conduce a avut, de-a lungul timpului, o relație instituțională și administrativă cu Camera de Comerț, în cadrul mai multor proiecte publice și economice.

„Camera de Comerț a fost, în timp, un partener al administrației județene în proiecte publice și economice. Acest lucru a fost cunoscut, asumat și instituțional”, a precizat aceasta.

Președinta CJ Sibiu a afirmat că a refuzat să condamne public o persoană înainte de o decizie definitivă a justiției, chiar dacă această poziție a avut un cost politic și de imagine.

Iordănescu mai este judecat într-un alt dosar

Deși a obținut o soluție favorabilă în acest dosar, Eugen Iordănescu rămâne subiectul unui alt proces penal. Președintele CCIA Sibiu a fost trimis în judecată de procurorii sibieni într-un dosar distinct, în care este acuzat de instigare la delapidare.

Acest al doilea dosar se află pe rolul instanțelor, iar asupra acuzațiilor formulate procurorii nu există, deocamdată, o hotărâre definitivă.

„Cuvintele pot distruge destine”

În mesajul său, Daniela Cîmpean a făcut un apel la responsabilitate, atât către oamenii politici, cât și către liderii de opinie și cetățeni.

„Cuvintele pot construi încredere, dar pot distruge și destine. De aceea, fiecare dintre noi are datoria de a le folosi cu responsabilitate”, a transmis aceasta.

Președinta Consiliului Județean Sibiu consideră că o societate democratică trebuie să respecte drepturile tuturor cetățenilor, inclusiv ale celor aflați în atenția justiției, și că adevărul juridic nu poate fi înlocuit de verdictul pronunțat în spațiul public.

„Adevărul are uneori nevoie de timp. Dar tocmai de aceea avem obligația de a avea răbdarea, echilibrul și responsabilitatea de a nu distruge oameni înainte ca adevărul să fie stabilit”, a conchis Daniela Cîmpean.