Daniela Cîmpean l-a felicitat pe Ioan Duma, președintele Asociației Județeane de Fotbal Sibiu, pentru inițiativa introducerii cartonașului alb în fotbalul juvenil, demers implementat în premieră națională aici, în județul Sibiu.

„După doar câteva luni, rezultatele sunt deja vizibile: pe stadioane s-au redus agresiunile verbale, jignirile și comportamentele care nu au nimic în comun cu spiritul sportiv.
Cum funcționează sistemul:
arbitrul afișează cartonașul alb spectatorilor care adresează injurii jucătorilor sau antrenorilor;
fiecare galerie are un reprezentant care poartă o vestă albă și mediază situațiile tensionate din grupul său de susținători;
acesta face apel la calm și conciliere atunci când lucrurile riscă să degenereze;
în cazuri extreme, arbitrul poate suspenda jocul timp de trei minute, oferind astfel spectatorilor posibilitatea de a se liniști.

Regula cartonașului alb se aplică fotbaliștilor sibieni cu vârste între 5 și 13 ani, perioadă în care copiii trebuie să descopere bucuria jocului și respectul față de adversar, nu lipsa de fair-play.
În județul Sibiu sunt aproape 2.500 de copii care visează să devină fotbaliști de performanță, o cifră importantă în condițiile în care, la nivelul celor 67 de cluburi afiliate AJF Sibiu, sunt legitimați aproximativ 4.500 de sportivi.
În fiecare săptămână se dispută 110 meciuri de fotbal în județ. Sunt110 ocazii de a forma nu doar sportivi mai buni, ci și oameni mai responsabili”, a postat pe rețelele sociale președinta Consiliului Județean Sibiu.












