Daniel Vidrighin-Bratu este candidatul USR la primăria Șelimbăr

USR Sibiu a prezentat candidatul la funcția de primar al comunei Șelimbăr, la alegerile locale din acest an.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Daniel Vidrighin-Bratu are 45 de ani, este inginer, consilier local de trei ani și autorul proiectului de lărgire a străzii Doamna Stanca. Este nemulțumit de felul în care este administrată comuna de primarul în funcție și are o mulțime de proiecte prin care vrea să facă viața locuitorilor din Șelimbăr mai bună.

„Toată lumea știe că Șelimbăr, comuna noastră, a fost transformata în ”dormitor” al Sibiului. Nu e neapărat un lucru rău în asta, dar modul în care s-a întâmplat și mai ales felul în care arată astăzi o comună aflată în topul celor mai bogate comune din România arată clar că ceva s-a făcut greșit în toți acești ani”, a declarat într-o conferință de presă Daniel Vidrighin-Bratu, un consilier local care a avut numeroase intervenții și dispute cu primarul în funcție pe tema unor proiecte care au afectat viața celor din Șelimbăr.

„Ce blestem pe noi, șelimbărenii, ca după conducerea cumplită a lui Maricuța să vină la primărie Grecu!” a mai spus Vidrighin-Bratu în timpul conferinței, amintind câteva dintre gravele probleme ale Șelimbărului în acest moment: modul în care se avizează și se construiește în comună, haosul urbanistic, lipsa spațiilor verzi, încălcarea legilor în timpul derulării proiectelor.

„Oamenii știu bine: Construiești un etaj în plus, dar dacă ai intrare la domnul primar, scapi basma curată. Dacă îndrăznești să-ți faci un gard și nu ai pile, vei fi aspru pedepsit”, a mai amintit Daniel Vidrighin-Bratu modul în care decurg lucrurile în Șelimbăr. El a subliniat faptul că Șelimbăr nu are investiții cu adevărat necesare, că nu sunt atrase fonduri europene și că în jurul primarului s-a creat un adevărat grup de interese format din firme și prieteni care primesc pe bandă rulantă contracte publice, ca o caracatiță conectată la resursele comune.

„Susțin dezvoltarea imobiliară a Șelimbărului, dar cu reguli clare, respectate de toată lumea, atât de investitori, cât și de cetățenii simpli. Nu toți cei care investesc fac parte din clientela politică a PNL, sunt și oameni cinstiți de care avem nevoie pentru a dezvolta comuna”, a spus candidatul USR la primăria Șelimbăr. „Voi demara investiții importante, majore, care să răspundă nevoilor oamenilor. Avem nevoie de cel puțin o școală în zonele Stanca – Avantgarden, Brana – Goga, Triajului – Unirii – Gării,  de o creșă și grădinița. Mă voi lupta pentru ca legăturile cu Sibiul să fie asigurate așa cum este firesc de Tursib. Voi demara proiecte care să asigure noi accese rutiere cu Sibiul, cu autostrada A1 și, sperăm, cu viitoare centură de sud. Mă voi asigura că o prelungire a bulevardului Mihai Viteazu va deveni realitate în cel mai scurt timp”, a mai transmis Daniel Vidrighin-Bratu. „De asemenea, îmi propun investiții în rețelele de canalizare și de apă, pentru că este o reală problemă, o rușine pentru o localitate cu aproape 20.000 de suflete”, a mai spus candidatul USR.

Daniel Vidrighin-Bratu a mai precizat jurnaliștilor prezenți la conferința de presă faptul că Șelimbărul are un buget de dezvoltare mai mic decât cel al comunei Ciugud, din Alba, o localitate cu doar 3.500 de locuitori, situație care arată cât de prost este administrată comuna.

„Vreau să pun în centrul administrației cetățeanul, omul, plătitorul de taxe. Are nevoie de respect din partea primarului, din partea angajaților primăriei. Și vreau să scot din primărie caracatița imobiliară, să rămână doar investitorii cinstiți”, a declarat Vidrighin.

Daniel Vidrighin-Bratu, președintele USR Șelimbăr, este autorul proiectului prin care va fi lărgită strada Doamna Stanca, la finalul unui efort care a presupus strângerea a peste 300 de semnături din partea locuitorilor, astfel încât să poată convinge primăria și consilierii de utilitatea acestui demers.

Ruxandra Cibu Deaconu, președinta USR Sibiu și candidat la Primăria Sibiu, a fost prezentă în conferința de presă și a subliniat faptul că, împreună cu Daniel Vidrighin-Bratu, candidatul USR la Primăria Șelimbăr, și Mircea Orlățan, candidatul USR la Primăria Cisnădie, își propune să transforme radical viața oamenilor care locuiesc în cele trei localități, oferindu-le o mobilitate mai bună, posibilități de educație și facilități de sănătate.

Foto: Mesagerul de Sibiu

„Ne propunem să transformăm în bine viața locuitorilor din Sibiu, Cisnădie și Șelimbăr. Vrem ca legăturile dintre cele trei localități să fie puternice, naturale și utile, vrem ca apartenența la oricare dintre cele trei localități, adică domiciliul din buletin, să nu mai fie o corvoadă pentru nimeni. Vrem școli și grădinițe acolo unde locuiesc oamenii, pentru a nu-și mai plimba copiii zeci de kilometri pe zi, în cozi și aglomerație”, a mai declarat Ruxandra Cibu Deaconu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*