Daniel Natea, pe podium în Arabia Saudită!

Sibianul Daniel Natea și-a făcut încălzirea pentru Campionatele Mondiale de Sambo de la Erevan cu o nouă medalie. A încheiat pe 3 în Arabia Saudită, la World Combat Games RIYADH 2023, în cadrul unei competiții la care au participat cam cei mai buni sportivi din lume. Ca de obicei, sibianul a participat la +88 kg.

(articol de Dan GREAVU)

foto: facebook/Daniel Natea

Planul lui DUMNEZEU cu tine nu îl poate schimba nimeni!“, a punctat Daniel Natea, într-o postare pe pagina sa de socializare.

Jocurile Mondiale de Arte Marțiale au loc la Riad, în perioada 20-30 octombrie, la Universitatea Sports City King Saud din Riad, după o pauză lungă cauzată de restructurarea internă și de pandemie. Turneul și-a început istoria în 2010 la Beijing. În Arabia Saudită participă reprezentanți ai 16 arte marțiale din întreaga planetă. Nu mai puțin de 2500 de sportivi din 80 de țări, cu luptători de sambo din peste 20 de țări.

Turneul Riyadh 2023 include: aikido, lupte libere, box, scrimă, judo, ju-jitsu, karate, kendo, kickboxing, muay Thai, sambo, savate, sumo, taekwondo, lupte și wushu.

Federația Română de SAMBO s-a calificat pentru World Combat Games RIYADH 2023, deplasând la competiție 5 sportivi:

50 kg – BLANARU Cristina

59 kg – BONDAR Khrystyna

72 kg – MALEIKA Volha

88 kg – BODIRLAU Cristian

+88 kg – NATEA Daniel

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*