Dani Coman dezminte zvonurile legate de plecarea sa din funcția de președinte al FC Hermannstadt

În ultimele zile în spațiul public au apărut zvonuri tot mai insistente care dădeau ca sigură plecarea președintelui FC Hermannstadt de la echipă.

foto: captura video/facebook/FCH

Mai mult, anumite site-uri de sport afirmau că Dani Coman ar fi semnat deja un contract cu FC Argeș.

Dani Coman a dezmințit toate aceste zvonuri într-o postare pe pagina de Facebook a clubului FC Hermannstadt.

„Chiar în aceste clipe mă aflu în Bolu, Turcia, în cantonament, alături de A.F.C.Hermannstadt, adică lângă echipa la care activez în calitate de președinte executiv. Pentru mine consecvența și continuitatea sunt două principii după care mi-am ghidat cariera de sportiv și de conducător. La FCH am realizat lucruri frumoase, am construit o echipă capabilă să se bată de la egal la egal cu „granzii” campionatului, ba chiar să-i învingă. Așa că nu intenționez să renunț la acest drum pe care am pornit și apoi repornit, plus că mai avem multe fapte bune de împlinit. Le mulțumesc celor de la F.C.Argeș pentru toată atenția pe care mi-o acordă și le doresc mult succes în viitorul sezon! Dacă pot să-i ajut cu sfaturi și sugestii constructive, o fac cu tot dragul, însă toată atenția și munca mea sunt 100% pentru A.F.C.Hermannstadt” a transmis Dani Coman.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*