Dan Braga, PSD Sibiu: „În calitate de viitor candidat al PSD la Primăria Brădeni, am fost bătut bestial și avertizat în stil mafiot, de primarul PNL, să nu candidez!” (CP)

„Acum aproximativ două luni, o mașină cu numere de înmatriculare de Harghita mă urmărea în trafic. Am cerut sprijinul Poliției din orașul Agnita, care mi-a venit în ajutor și a identificat conducătorul auto ca fiind Berciu Ovidiu, care a fost amendat doar pentru nepurtarea centurii de siguranță.

Foto: PSD Sibiu

În urmă cu o lună, în orașul Agnita, pe strada Fabricii, am fost amenințat de Liviu Modoi (PNL), primarul comunei Brădeni, existând și un martor care a depus în acest sens o declarație la Poliție. Am depus plângere pe numele lui Liviu Modoi, care mi-a spus atunci că, dacă vreau să am liniște, să plec din țară sau să nu mai candidez la Primărie! Mi-a mai zis că, dacă o să mai continui acțiunile și actele de caritate pentru oamenii din comună, o să fiu bătut în curând, o să fiu schilodit și lăsat în scaun cu rotile pe viață! Precizez faptul că, de anul trecut, de când am început diferite acte de caritate pentru locuitorii comunei Brădeni, am mai fost amenințat de Liviu Modoi, personal, telefonic, dar și prin interpuși de-ai dânsului. Primarul a perceput aceste acte de caritate ca fiind o precampanie electorală, știind că vreau să candidez la Primăria Brădeni și și-a simțit funcția amenințată!

Foto: PSD Sibiu

Lucrurile s-au derulat exact așa cum a spus primarul.

În data de 16.07.2023, în timp ce mă îndreptam spre casă, din curtea bisericii săsești din Brădeni, la circa 20 de metri de casa mea, am fost atacat de două persoane de sex masculin, unul din ei fiind Berciu Ovidiu, iar celălalt agresor purta cagulă! Aceștia s-au năpustit asupra mea și m-au lovit cu pumnii și picioarele, iar cel cu cagula pe cap m-a lovit cu un telescop metalic peste mâini și peste picioare! În urletele disperate după ajutor, norocul meu a fost că unul din prietenii cu care plecasem de la biserică nu a apucat să întoarcă mașina și mi-a auzit țipetele! Acesta a coborât din mașină, iar în acel moment agresorii au luat-o la fugă circa 150 de metri, unde aveau parcată mașina, care s-a dovedit în cele din urmă a fi a lui Berciu Ovidiu! Aceștia au demarat în trombă în direcția Retiș, moment în care am strigat la prietenul meu să meargă în urma lor, ca să vadă numărul de înmatriculare al mașinii, pentru a putea anunța Poliția!

Foto: PSD Sibiu

Berciu Ovidiu a pierdut controlul volanului în satul Retiș și a intrat într-un cap de pod. Martorii din zonă au văzut coborând din mașină doi bărbați, unul dintre ei purtând cagulă pe față. Cei doi le-au spus să nu sune la Poliție, că au consumat alcool, lucru care nu s-a adeverit în momentul în care poliția a testat conducătorul auto (Berciu Ovidiu).

Ajuns și eu în satul Retiș, am văzut mașina tamponată într-un cap de pod, dar agresorii nu mai erau la mașină. În acel moment am auzit o voce de femeie care a zbierat din geamul casei că unul din agresori se află la ea în poartă. Atunci, prietenii mei au fugit după acesta și i-au spus să nu se mai ascundă, că oricum va veni Poliția și vor fi identificați! La circa 500 de metri de mașină am stat, împreună cu prietenii mei și cu Berciu Ovidiu, și am așteptat poliția. Precizez faptul că în tot acest timp am filmat cu telefonul meu până în momentul în care au ajuns polițiștii, ca nu cumva Berciu Ovidiu să fugă sau să spună că l-am bătut sau l-am amenințat! Pe al doilea agresor, cel cu cagulă, nu l-am mai căutat, știind că, dacă va veni Poliția, Berciu Ovidiu o să declare cine a mai fost cu el. Am aflat ulterior, de la mai multe persoane din satul Retiș, că acesta a fost văzut prin sat, iar oamenii s-au speriat văzând că avea cagulă pe față. Din spusele unor persoane, am aflat că acesta a stat ascuns într-un grajd părăsit până a doua zi, în jurul orei 09:00-10:00, când a fost văzut urcând într-o mașină marca Porsche, cu numere de Germania, care a plecat în direcția Bărcuț. La sosirea organelor de poliție, am povestit cele întâmplate și am depus o plângere pentru că am fost bătut, după care am plecat acasă. În urma mea au rămas poliția și cu Berciu Ovidiu, căruia i-a fost întocmit doar un proces-verbal de tamponare, fiind lăsat să plece și să își ducă mașina acasă. Sunt mai mulți martori care au confirmat și declarat cele întâmplate și descrise de mine anterior.

Foto: PSD Sibiu

Am fost și la IML, de unde mi s-a eliberat un certificat medico-legal prin care se arată faptul că am suferit leziuni traumatice care s-au produs prin lovire repetată cu corpuri dure, unele din ele cu forma alungită! Fac precizarea că Berciu Ovidiu m-a lovit cu pumnii și picioarele, iar cel cu cagula pe față m-a lovit în zona capului, coastelor și membrelor, cu un obiect metalic telescopic!

Foto: PSD Sibiu

Oare PNL Sibiu a devenit chiar un clan mafiot, care a ajuns să-și elimine fizic adversarii politici?

Îmi exprim, totuși, speranța că instituțiile statului vor face, în final, dreptate, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, iar cei vinovați să ajungă după gratii, acolo unde le este locul!”

Dan Braga, membru PSD Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*