Dan Barna, USR: „Locul României și al Bulgariei este în Schengen” (CP)

Două zile și două evenimente în oglindă, Ieri și astăzi am participat, la inițiativa colegilor europarlamentari Vlad Botoș și Ilhan Kyuchyuk, co-președintele ALDE Europe la un eveniment organizat în oglindă pe cele două maluri ale Dunării în Ruse și Giurgiu.

Foto: Dan  Barna facebook
„Locul României și al Bulgariei este în Schengen” – dezideratul – punte comună între cele 2 state, România și Bulgaria, susținut de noi, de Bulgaria, de colegii din Renew Europe din Parlamentul European și de E.S. doamna Brândușa Predescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Bulgaria și de E.S. domnul Radko Vlaykov, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Bulgaria în România, prezenți la eveniment.
La nivel declarativ toate forțele politice susțin dezideratul Schengen, însă prin acțiunile politice realizate USR este singura forță politică din România care luptă activ și consecvent de când a ajuns în Parlamentul European pentru împlinirea acestui obiectiv.
România are un Program de Redresare și Reziliență ce cuprinde măsuri menite să ajute procesului de aderare la Schengen exact datorită eforturilor USR din perioada de guvernare: vorbim aici, printre altele, de echiparea adecvată a Poliției de Frontieră și reforme care să consolideze statul de drept.
E datoria noastră, a forțelor liberale din România și Bulgaria, să punem pe agendele naționale și să comunicăm la nivel internațional urgența aderării noastre la Spațiul Schengen. Pierdem zeci de miliarde de euro de când am fost refuzați acum un deceniu, din cauza piedicilor privind libera circulație a mărfurilor. Motiv pentru care președintele USR, Cătălin Drulă, a cerut în conferința de presă, susținută astăzi pe podul de la Giurgiu Ruse, guvernelor României și Bulgariei eliminarea taxei de pod.
Prin acceptarea refuzului Austriei și Olandei de a primi România și Bulgaria în Schengen, Uniunea Europeană risipește încrederea cetățenilor români și bulgari în proiectul european și încurajează creșterea curentului extremist prorus.Acest blocaj nu poate continua. Am demonstrat că ne merităm locul în Spațiul Schengen.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*