Un cutremur s-a produs joi dimineață în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la ora 6:01:55, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Foto: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului Facebook.com
Seismul a avut magnitudinea 3,3 pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 120,1 kilometri.
Cutremurul a fost localizat la 45 de kilometri nord-vest de Buzău, 56 de kilometri nord-est de Ploiești, 66 de kilometri sud-est de Brașov, 70 de kilometri sud-est de Sfântu Gheorghe, 72 de kilometri sud-vest de Focșani și 88 de kilometri nord-est de Târgoviște.
Zona seismică Vrancea este cea mai activă din România și una dintre cele mai active din Europa, generând periodic seisme resimțite pe o arie largă.











