Comuna Rășinari se pregătește să găzduiască cea de-a IV-a ediție a concursului „Cupa Bike – Școala Bucuriei”. Evenimentul este dedicat copiilor și promovării unui stil de viață sănătos prin sport și mișcare. Competiția va avea loc în data de 4 iunie 2026, iar înscrierile au fost deja deschise. Concursul se adresează tuturor elevilor din Rășinari, de la nivel preșcolar până la ciclul gimnazial.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Organizatorii au pregătit trasee adaptate fiecărei categorii de vârstă, cu distanțe cuprinse între 500 de metri și 4 kilometri. Startul competiției va fi dat la Curmătura Stezii, în zona scenei Festivalului Țuicii și al Brânzei, joi, 4 iunie, la ora 12:30. Participanții sunt așteptați cu cel puțin 20 de minute înainte de începerea curselor.
Participarea este gratuită, însă concurenții trebuie să dețină echipament obligatoriu: bicicletă, cască și ochelari de protecție. Înscrierile se pot face până vineri, 22 mai 2026, prin intermediul codului QR afișat pe materialele promoționale sau prin linkul pus la dispoziție de organizatori.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Activități extrașcolare de calitate la Școala Gimnazială Octavian Goga Rășinari”, derulat de Asociația Toți pentru Școala Bucuriei și finanțat prin Agenda Educațională Rășinari a Consiliului Local și Primăriei Comunei Rășinari. Acesta beneficiază de sprijinul Consiliului Local Rășinari, al companiei ODU Romania Manufacturing și al proiectului Școala Bucuriei.













