„Pentru mulți dintre noi, 1 Decembrie 1918 reprezintă încheierea unui proces istoric care a început la mijlocul secolului al XIX-lea și care are bine definite etapele esențiale de evoluție, precum nașterea statului național la 1859, cucerirea independenței la 1877-1878, și care atinge apogeul prin unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu România.
Mulți istorici văd în anul 1918, în abordări tributare perspectivei teleologice, un reper privilegiat pentru istoria României, privind rareori înapoi și estompând astfel multe linii de continuitate cu perioada anterioară. Această narațiune deschide calea unei alte interpretări, aceea conform căreia, cu Marea Unire debutează și perioada interbelică, descrisă multă vreme ca un fel de Epocă de aur a istoriei românești. O asemenea perspectivă de interpretare a istoriei contemporane a României a condus, aproape în mod necesar, la idealizarea perioadei interbelice și la estomparea numeroaselor probleme sociale, economice, politice și cultural-identitare cu care s-a confruntat statul între anii1918 și 1940.
Pentru învingătorii din Primul Război Mondial, inclusiv pentru români, viitorul părea a fi unul plin de speranță, care putea fi construit pe un teren fertil ce își aștepta exploratorii. Elitele politice entuziaste considerau că Rezoluțiile unirii adoptate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia vor putea fi conjugate cu legea fundamentală a statului adoptată la 1866 și că astfel vor așeza România Mare pe temelii democratice și pe un traseu european. În această cheie, istoria aproape că părea predictibilă. Dar, așa cum observa Thomas Nipperdey „istoria nu este niciodată albă sau neagră, ci gri, în infinite nuanțe.” Acest lucru este valabil și pentru România în perioada interbelică: între 1918 și 1938, țara a fost un stat de drept, a cunoscut o impresionantă înflorire culturală concentrată în marile orașe, a cunoscut o primă fază de industrializare selectivă și de construcție instituțională, a avut o capitală de talie europeană, dar a fost, de asemenea, un stat în care mari părți ale populației rurale au rămas în sărăcie, iar contrastele dintre oraș și sat, dintre o mică clasă bogată și majoritatea populației erau foarte mari, o țară ale cărei elite românești se temeau de diversitatea etnică și confesională, în care votul universal a fost introdus fără pregătirea și educația politică a numeroșilor alegători semianalfabeți sau analfabeți. Nu în ultimul rând, o țară în care fascismul xenofob s-a răspândit în mari părți ale societății.
Dar marea lecție pe care ne-o predă Marea Unire și cei care au făcut-o este aceea a unității și solidarității, a comportamentului democratic și a dorinței de modernizare socială, economică, culturală și politică a statului, dar și a prețuirii eroilor care au pierit pe câmpul de luptă din Marele Război și a supraviețuitorilor acestei traume, veterani, văduve, orfani sau simpli oameni care au avut șansa să ducă o viață normală.
Vocea documentelor Unirii de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia ar trebui auzită și după 105 ani, pentru că – așa cum am mai susținut nu o dată – acolo sunt statuate principiile pe care putem construi o societate bazată pe cetățenie, fără naționalisme etnice și patriotisme de fațadă. O Românie care să fie „Mare” prin oamenii ei și prin instituții puse în slujba cetățenilor și societății. O Românie în care empatia față de aproapele nostru și conștiința datoriei să devină chestiuni majore, dar care să se petreacă într-un mod discret, perceptibil în primul rând prin rezultate. O Românie a reformelor pentru cetățeni, a incluziunii și a micșorării decalajelor economice, sociale și culturale, care să încurajeze și să recunoască excelența. O Românie bazată pe patriotism civic și pe instituții democratice, întărite prin competență și performanță. Și grație unui alt întâi, de această dată, 1 ianuarie 2007, o Românie aliniată valoric unui parcurs european.
Cu aceeași frază încheiam și mesajul de anul trecut, deoarece cred cu tărie că aceasta este lecția Zilei Naționale pentru cei de astăzi.
La mulți ani, cetățeni români! La mulți ani, România!
Prof. Sorin Radu
Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu”
