Cum luptă ISJ Sibiu cu abandonul școlar

Modernizarea și dotarea unităților de învățământ cu echipamente de ultimă generație are scopul de a-i atrage pe elevi către școală.

Abandonul școlar și absenteismul sunt două dintre problemele majore cu care se confruntă sistemul de învățământ din țara noastră, implicit cel din județul Sibiu. Pentru a preveni aceste fenomele, Inspectoratul Școlar Județean implementează câteva proiecte care au drept scop creștere calității procesului educațional și modernizarea unităților de învățământ, astfel încât elevii să meragă cu plăcere la școală și să beneficieze de condiții moderne și atractive de studiu. Marius Emilian Novac, inspectorul școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (I.S.J.) Sibiu a vorbit, pentru Mesagerul de Sibiu, despre programele care sunt în derulare, la ora actuală, la nivelul județului Sibiu, programe prin intermediul cărora vor fi investite sume considerabile în modernizarea uităților de învățământ

Reporter: – Vorbeați de câteva pograme pe care le aveți în implementare la ora actuală, care au drept scop prevenirea abandonului școlar și modernizarea școlilor. Care sunt acestea?

Marius Novac: – Da. Este vorba despre trei programe care au drept scop modernizarea școlilor, creșterea performanei procesului educațional și implicit, prevenirea abandonului, deoarece elevii vin cu plăcere într-o școală modernă, atractivă, dotată la standard europene. Cel mai important ar fi PNRR-ul. Și prin acest program sunt disponibili, la nivel național, un milliard de euro pentru dotarea și moderizarea școlilor. O sumă care nu știu să se mai fi alocat până acum pentru dotarea școlilor.

Unitățile de învățământ și UAT-urile trebuie doar să depună proiectele pentru a accesa aceste fonduri, iar noi, I.S.J. Sibiu am făcut toate demersurile de evaluare a necesarului fiecărei școli, astfel încât să se poată încadra în termenul limită de depunere a aplicaților – 19 martie.

Un alt program este PNRAS – Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care, de asemenea, reprezintă o intervenție sistemică, asumată de Ministerul Educației în vederea combaterii fenomenului de părăsire timpurie a școlii. Și un alt program care, de asemenea vine în special în sprijinul elevilor provenind din comunități vulnerabile și contribuie la reducerea abandonului școlar este Programul ”Masă caldă”.

R: – Șă le luăm în ordine și să începem cu PNRR-ul, programul prin care, spuneați, sunt disponibili, la nivel național, un milliard de euro pentru dotarea școlilor.

M.N.: – Prin PNRR se asigură finanțare pentru dotările școlilor. Aceste dotări se referă la:  dotările pentru cabinetele de sprijin, asistență psihopedagogică, logopedie, psihodiagnoză, pentru laboratoare de științe în unitățile de învățământ preuniversitar cu nivel gimnazial și pentru dotarea sălilor de clasă cu mobilier școlar, materiale și echipamente didactice. La nivelul județului Sibiu sunt 150 de unități de învățământ cu personalitate juridică (inclusiv cele 5 școli speciale, Școala Militară, CJRAE și Palatul Copiilor). Vara trecută noi am făcut un necesar cu nevoile școlilor, în ceea ce privește dotările.

Astfel, au fost identificate 40 de solicitări pentru dotări cabinetele de sprijin/asistență psihopedagogică/logopedie/psihodiagnoză, 65 pentru dotări laboratoare de științe și 113 pentru dotarea sălilor de clasă.

R.:- Și cum pot accesa unitățile de învățământ acești bani. Ați întocmit necesarul. Ce se întâmplă mai departe?

M.N.: – Aici UAT-urile, adică primăriile au un rol important. Practic achiziția se face prin UAT-uri. Suma disponibilă este de un miliard de euro. Apelul de proiecte este deschis până în 19 martie. UAT-urile trebuie să depună până la această dată, la ISJ, proiectul, pentru avizare. Noi avizăm, iar după avizare UAT-urile trebuie să încarce în aplicația PNRR anexa avizată, cu necesarul, în acest termen – 19 martie. Aplicația respectivă e verificată apoi începe evaluarea proiectelor de către echipa de la Ministerul Educației. Se declară proiectele câștigătoare, iar apoi UAT-urile vor putea să înceapă să facă achizițiile. După ce se fac achizițiile la ceea ce a fost cuprins în proiect, bunurile sunt transferate către școală.

R.:  – Concret, ce se poate achiziționa?

M.N.: – Se pot solicita/achiziționa prin acest program, de exemplu, dotări complete pentru laboratoare de informatică – un laborator/unitate de învățământ cu personalitate juridică. Așa spune ghidul. Se pot achiziționa dotări complete pentru laboratoarele de științe: biologie, chimie, fizică etc. În ghid sunt precizate sume maximale alocate pentru fiecare. De exemplu, pentru un laborator de informatică – 18.000 de euro, penru un laborator de știinte – 24.000 de euro. Apoi se pot dota cabinete de de sprijin/asistență psihopedagogică/logopedie/psihodiagnoză, cu echipament de specialitate, mobilier, echipament IT, absolut tot.

Apoi, poate fi dotată complet, fiecare sală de clasă din unitatea școlară cu personalitate juridică care aplică, cu absolut tot: mobiler, tablă inteligentă, laptop, dispozițiv de videoproiecție, etc. Condiția e ca în ultimi cinci ani de zile să nu fi făcut alte achiziții din fonduri europene pentru același lucru, deoarece atunci se consideră dublă finanțare.

R.: – Există posibilitatea ca dosarele depuse pentru finanțare să nu fie aprobate de Minister?

M.N: – Proiectele sunt toate competitive, ne-am asigurat de acest lucru. Șansele să fie respinse sunt minime. Toate etapele se parcurg anul acesta și speranța e, ca la toamnă să fie făcute deja achizițiile. Acum, eventuale întârzieri pot apărea doar din cauza furnizorilor. Toate aceste echipamente au niște standarde tehnice minimale, foarte clar stipulate în ghidul solicitantului. Chiar și modul în care trebuie să fie dotată o sală de clasă, ce trebuie să conțină un laborator de științe, unul de informatică etc, este foarte clar stipulat în ghid.

 

R.: – Ce este PNRAS și în ce constă de fapt?

M.N.: – PNRAS este Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.

Prin PNRAS se urmărește, în primul rând, diminuarea riscului de abandon școlar în cel puțin 25% din unitățile de învățământ participante la Program, în perioada 2021-2026, cu încadrarea unității de învățământ într-o categorie de risc mai mic. Apoi, îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale și creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial. Și nu în ultimul rând, creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior.

Cu alte cuvinte, pe perioada implemetării acestui proiect ne așteptăm la creșterea eficienței și eficacității interne ale școlilor beneficiare, prin scăderea ratei de abandon școlar, creșterea ratei de finalizare a învățământului gimnazial, creșterea ratei de participare la Evaluarea Națională la clasa a VIII a, reducerea procentului de elevi care iau sub nota șase la Evaluarea Națională și reducerea absenteismului școlar. De asemenea, ne așteptăm la îmbunătățirea proceselor de predare – învățare – evaluare prin creșterea procentului de cadre didactice din unitatea de învățământ care folosesc mijloace de predare – evaluare digital și creșterea procentului de cadre didactice care folosesc strategii pedagogice moderne la nivelul clasei, cum ar fi instruire personalizată, abordări pedagogice structurate, centrate pe elev etc. sau de prioritizare a elevilor – programe remediale în grupe mici, sau învățare autodirijată susținută de tehnologie.

Implementarea acestui proiect vizează și creșterea accesului elevilor aparținând unor categorii vulnerabile la o educație de calitate, îmbunătățirea interacțiunii între toți actorii cheie ai ecosistemului școlar, respectiv elevi, cadre didactice, părinți, directori, inspectori, reprezentanți ai comunității etc., îmbunătățirea climatului la nivelul școlii si la nivelul clasei, dar și creșterea timpului de instruire alocat elevilor în risc de abandon.

R.: – Concret, care este suma obținută de județul Sibiu pentru acest proiect, care este perioada de implementare și câte instituții de învățământ au fost incluse în proiect?

M.N: – Județul Sibiu beneficiază de o finanțare în valoare de 27,172,027.96 lei. Durata de implementare a proiectului este de 1 an și 36 de luni și, după cum spuneam, au fost semnate contracte cu 40 de școli din județ, în runda 1. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu este responsabil cu implementarea, monitorizarea și raportarea privind schema de granturi PNRAS.

R.: – Ce categorii de elevi sunt vizate în cadrul acestui proiect?

M.N.: – PNRAS vizează în special elevii de gimnaziu (clasele V-VIII), deoarece riscul de abandon școlar este mai mare în învățământul gimnazial, în special în clasa a V-a, anul de tranziție de la ciclul primar la cel gimnazial. Grupul țintă principal este alcătuit din elevii din clase de nivel gimnazial în risc de abandon școlar. Care sunt elevii cu risc de abandon? Sunt elevii cu prezență scăzută la școală, adice cei care au peste 20 de absențe nemotivate/lună, elevii cu rezultate scăzute la învățătură, în special levii au medii sub 7 la limba română/matematică sau medii generale mai mici de 6,5 sau elevul a rămas corigent cel puțin la o materie, cei care au repetat cel puțin un an școlar și elevii care au un istoric școlar de sancțiuni. De exemplu  elevii care au fost exmatriculați, transferați din motive disciplinare, cei care au note scăzute la purtare și așa mai departe, sau elevii pe numele cărora au fost înregistrate plângeri făcute de alți elevi/profesori.

R.: – În acest moment, care este stadiul de implementare al proiectului?

M.N.: – 25 de unități din totalul de 40 au realizat în luna decembrie 2022 achiziții, conform planurilor de achiziții, cheltuindu-se la nivelul județului suma de 3.424.075,28 lei. Și în acest sens pot da câtva exemple concrete de bună practică:

Școala Gimnazială Tilișca, prin acest proiect, a achiziționat în luna decembrie 2022 mobilier pentru spațiile destinate activităților proiectului: 20 de măsuțe set mobiler școlar, 5 dulapuri cu câte 6 casete colorate, catedră profesor, 2 dulapuri bibliotecă, echipamente software (17 laptopuri cu soft educațional și sistem de operare, 1 ecran interactiv și o multifuncțională color). Tot în cadrul proiectului, s-au realizat mici lucrări de amenajare a clasei SMART.

La Școala Gimnazială G. Popa Mediaș s-au achiziționat două table interactive, două imprimante wireless, 38 laptopuri, două cărucioare de încărcare, două camere documente, precum și licențe/ software educational, mobilier (40 măsuțe cu scaune și urmează să mai primim 2 catedre și două dulăpioare cu rafturi colorate) și au fost dotate două săli de clasă pentru elevii din grupul țintă.

La Școala Gimnazială Chirpăr au fost achiziționate 4 table interactive, 4 laptopuri, 4 scannere, 9 desktopuri și 101 cărți.

La Școala Gimnazială Gura Rîului, pe lângă cele 6 display-uri interactive de dimensiuni foarte mari (240 cm), au fost achiziționate multifuncționale color wireless pentru toate cele 8 clase de nivel gimnazial, dulapuri pentru imprimante, dulăpioare individuale cu cheie pentru toți elevii din grupul țintă, biblioteci și etajere pentru fiecare clasă din proiect, cuiere, fotolii puf, stickere decorative. De asemenea s-au achiziționat 3 stații de încărcare și 10 chitare.

La Școala Gimnazială ”Badea Cîrțan” Cârțișoara – Echipamente IT (2 table interactive, 3 laptopuri, o imprimantă), mobilier și pregătire profesională pentru cadrele didactice.

R.: – Referitor la Programul ”Masa caldă”, în câte unități de învățământ din județul Sibiu a fost implementat acest program?

M.N.: – În anul școlar 2022-2023, pe perioada desfășurarii cursurilor, preșcolarilor și elevilor din 19 de unități de învățământ din județul Sibiu li se acordă, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar.

În prezent, de acest program beneficiază 10.118 elevi.

R.:  – Vă mulțumesc și vă doresc mult success în implementaea proiectelor propuse.

Foto: Inspectoratul Școlar Județean – achiziii pin PNRAS

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*