Cultura apropie, Europa unește: Județul Sibiu, prezent în Republica Moldova la primul festival românesc de pe malul Nistrului

Orașul Criuleni a găzduit, în perioada 29–30 august, primul festival românesc dedicat comunităților de pe malul Nistrului din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc în contextul marcării a 35 de ani de independență a Republicii Moldova și a Zilei Limbii Române.

sursa foto: CJ Sibiu

 

Organizat de Consiliul Raional Criuleni, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Festivalul „Tradiții Românești la Nistru” a reunit zece ansambluri folclorice din Republica Moldova și România.

Județul Sibiu a fost reprezentat de artiști ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, alături de interpretul Traian Stoiță, precum și de un grup de fluierași ai Ansamblului „Mândre plaiuri boicene”. Momentele artistice susținute de sibieni în cele două zile ale festivalului au fost răsplătite cu îndelungi aplauze de publicul din Criuleni.

Prezența delegației sibiene se înscrie în colaborarea pe care județul Sibiu o dezvoltă de aproape un deceniu cu comunități din Republica Moldova. Parteneriatul depășește schimburile culturale și include proiecte de formare profesională și sprijin pentru administrațiile publice locale.

sursa foto: CJ Sibiu

„Dincolo de parteneriatele culturale pe care le avem cu comunitățile din Republica Moldova, începute în urmă cu nouă ani, se află sprijinul pe care îl acordăm angajaților din instituțiile publice pentru a ști cum să gestioneze finanțările nerambursabile din fonduri europene. Anul trecut am pregătit 80 de funcționari moldoveni în acest domeniu, iar în perioada următoare vom organiza sesiuni de formare pe tema eficientizării energetice a clădirilor publice. Moldovenii și-au asumat un parcurs european și suntem datori să-i sprijinim, conștienți fiind de importanța finanțărilor europene pe care Consiliul Județean Sibiu le-a obținut pentru modernizarea aeroportului, drumurilor județene, școlilor speciale sau a spitalelor din subordine”, a declarat Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, prezent la evenimentul de la Criuleni.

Pe lângă spectacolele folclorice, festivalul a inclus o paradă a portului popular românesc și un târg al producătorilor locali din România și Republica Moldova.

sursa foto: CJ Sibiu

sursa foto: CJ Sibiu

sursa foto: CJ Sibiu

sursa foto: CJ Sibiu