Cu bolovani după polițiști. Măsuri după războiul cu furci, topoare, lemne și împușcături în Netuș

Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita a dispus azi efectuarea în continuare a urmăririi penale și apoi reținerea unui tânăr în vârstă de 26 de ani, care locuiește pe raza localității Netuș, comuna Iacobeni, jud. Sibiu, pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual, există date și probe care conturează următoarea situație de fapt: în data de 17.08.2022, jurul orelor 20:48, tânărul, în mod nemijlocit, a adus amenințări cu acte de violență unui număr de doi polițiști aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu și care, alături de o grupă a Serviciului pentru Acțiuni Speciale, desfășurau o activitate de conducere a unei persoane la sediul unității de poliție, prin exercitarea de gesturi cu caracter intimidant evident (ținerea în mână a unei pietre și manifestarea explicită a intenției de a arunca cu aceasta către organele de poliție), dar și prin amenințări verbale cu moartea, informează IPJ.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzația, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de o altă persoană, cu privire la care vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare atunci când împrejurările cauzei vor permite acest fapt.

În cursul zilei de 20.08.2022, procurorul de caz va decide asupra eventualei măsuri preventive care s-ar impune în cauză.

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorul a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Poliția Orașului Agnita, Secția 3 Poliție Rurală Agnita și Serviciul pentru Acțiuni Speciale și al  jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*