CSU Sibiu s-a alăturat proiectului „O comunitate pentru sănătatea mintală”

CSU Sibiu s-a alăturat inițiativei „O comunitate pentru sănătatea mintală”, un proiect care pune accent pe prevenție și sprijin pentru tineri, promovând sportul ca alternativă sănătoasă în fața provocărilor cotidiene.

sursa foto: CSU Sibiu

Reprezentanții clubului subliniază că sportul înseamnă mai mult decât competiție și rezultate, fiind un instrument esențial pentru dezvoltarea echilibrată a tinerilor. Prin disciplină, mișcare și spirit de echipă, sportul contribuie la formarea unor obiceiuri sănătoase și la menținerea echilibrului emoțional.

Implicarea echipei sibiene în acest proiect a fost marcată public în 26 aprilie, în cadrul meciului disputat împotriva formației U-BT Cluj-Napoca, la Sala Transilvania. Jucătorii au purtat tricouri speciale, cu mesajul „O comunitate pentru sănătatea mintală – Împreună suntem mai puternici”, semn al susținerii pentru această cauză.

„Sportul nu este doar despre victorii și acea satisfacție imediată pe care o aduc rezultatele, ci despre echilibru pe termen lung, disciplină și felul în care te formează ca om. Indiferent că vorbim despre baschet sau orice alt sport, mișcarea înseamnă încredere, claritate și un mod mai sănătos de a-ți trăi viața”, transmit reprezentanții CSU Sibiu.

Proiectul „O comunitate pentru sănătatea mintală” este inițiat de Consiliul Județean Sibiu și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Asociația Spitalului de Psihiatrie Sibiu, Rotary Club Sibiu, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și Andu Sports.

Inițiativa își propune să aducă în prim-plan importanța sănătății mintale și să creeze o comunitate în care tinerii să se simtă susținuți, înțeleși și încurajați să adopte un stil de viață echilibrat.