Crucea Roșie, o săptămână verde plină de lecții salvatoare pentru elevi

Peste 900 de copii au participat la demonstrații de prim ajutor oferite de Crucea Roșie Sibiu.

FOTO: Crucea Roșie Sibiu

Săptămâna Verde este o bună ocazie pentru Crucea Roșie Sibiu să fie prezentă în mijlocul celor mici, cu noțiuni de prim ajutor.
Astfel, 13 voluntari ai Crucii Roșii Sibiu au fost prezenți zilnic, pe parcursul acestei săptămâni, în 9 școli din județul Sibiu și au realizat demonstrații de prim ajutor pentru cei mici.
„La Sibiu, școlile au marca săptămâna verde, iar noi am fost din nou extrem de solicitați, ca în fiecare an. Cu sprijinul voluntarilor și al angajaților, am reușit să ajungem la peste 900 de copiii din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și să realizăm demonstrații de prim ajutor. Cei mici au fost foarte încântați să învețe manevra Heimlich, resuscitarea, cum se pansează o rană dar și cum să apeleze serviciul de urgența 112. Ca de fiecare dată, ne bucurăm să fim în mijlocul comunității sibiene și le mulțumim voluntarilor care ne sunt alături”, declară Raluca Morar, Director, Crucea Roșie Filiala Sibiu”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*