Criza de sânge nu ia pauză. SCJU Sibiu: „Donatorii de sânge sunt adevărații eroi ai comunității”

În fiecare an, pe 14 iunie, este marcată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, un prilej de recunoștință pentru miile de oameni care aleg să ofere o șansă la viață printr-un gest simplu, dar esențial. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu transmit un mesaj de mulțumire tuturor donatorilor și îi încurajează pe cei care pot să se alăture acestei cauze.

sursa foto: SCJU Sibiu

Potrivit specialiștilor, sângele donat este vital în numeroase situații medicale – de la accidente grave și intervenții chirurgicale complexe până la tratamente oncologice sau afecțiuni care necesită transfuzii repetate.

„Există momente în care viața unui om depinde de un gest pe care nu îl vedem, dar care schimbă totul. În astfel de clipe, sângele devine mai mult decât un produs medical – devine șansa la încă o zi, încă o îmbrățișare, încă o poveste continuată”, transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

sursa foto: SCJU Sibiu

Eroii nevăzuți care salvează vieți

În spatele fiecărei transfuzii se află atât echipele medicale care luptă pentru pacienți, cât și donatorii care aleg să ofere din timpul și generozitatea lor.

„Poate nu vei ști niciodată cine a primit sângele tău. Dar cineva, undeva, trăiește datorită ție”, este mesajul transmis de cadrele medicale.

sursa foto: SCJU Sibiu

Unde se poate dona sânge la Sibiu

Persoanele care doresc să devină donatori se pot adresa Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu, situat în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Programul de recoltare este de luni până vineri, între orele 07:30 și 13:00.

Donarea se realizează pe bază de programare, prin intermediul platformelor Donorium și BlooDoChallenge.

Pot dona persoanele sănătoase, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, reprezentanții spitalului reamintesc că fiecare donare înseamnă o șansă la viață pentru un pacient aflat în suferință.

„Astăzi poate nu cunoști pe cineva care are nevoie. Mâine ar putea fi cineva drag. Donează sânge. Fii speranța cuiva”, transmit reprezentanții SCJU Sibiu. 

sursa foto: SCJU Sibiu