Dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, este invitat să susțină joi, 14 iulie 2022, și vineri, 15 iulie 2022, două concerte în Italia.
În program, lucrări de Mozart: Concertul pentru pian nr.20, KV466 și Simfonia nr. 36 Linz KV425.
Concertele vor avea loc în compania Orchestrei Simfonice a orașului Grosseto – Orchestra Sinfonica Citta di Grosseto.
În data de 14 iulie, în Grosseto, solist va fi pianistul Alessandro Marano (Italia). În data de 15 iulie, în Porto Ercole, în ipostază solistică se va afla pianista Marya Narodytska (Ucraina).