Creșa de pe strada Viitorului prinde contur. Construcția va fi gata anul acesta

Lucrările la noua creșă de pe strada Viitorului din Sibiu au avansat,  anunță Primăria Sibiu. Fundațiile au fost finalizate, iar în prezent se lucrează la stâlpii de susținere ai parterului, placa peste sol, planșeul peste parter și amenajarea acoperișului tip terasă.

Sursă foto: Primăria Sibiu

În etapa următoare vor începe lucrările la rețelele de utilități interioare și la construirea gardului care va împrejmui această unitate de învățământ.  Reamintim că această investiție, finanțată de CNI din fonduri europene și realizată pe un teren pus la dispoziție de Primăria Sibiu, va crea 110 locuri noi pentru copii. Construcția creșei va fi finalizată anul acesta”, au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.

(M.A.O)