Credincioșii din Sibiu sunt invitați, în zilele de 8 și 9 noiembrie, la Capela „Sfântul Nectarie” din cadrul Spitalului Municipal Sibiu, unde vor avea loc manifestări religioase dedicate hramului lăcașului de cult. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Luca vor fi scoase spre închinare.
(Redacția)

Ștefania Șerban, managerul Spitalului Municipal Sibiu, a transmis un mesaj emoționant prin care îi invită pe credincioși să participe la sărbătoarea hramului, evocând și drumul parcurs pentru a aduce binecuvântarea Sfântului Nectarie la Sibiu.
„Cu mare bucurie și emoție, vă invit să participați la sărbătoarea hramului capelei Spitalului Municipal Sibiu, închinată Sfântului Ierarh Nectarie.
În urmă cu trei ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, am mers în insula Eghina împreună cu părintele Radu Constantin Rodean, părintele spitalului, pentru a primi binecuvântarea Maicii starețe și, mai presus de toate, a Sfântului Ierarh Nectarie.
După multe ispite și emoții, cu rugăciune, lacrimi și iubire, am primit binecuvântarea pe care o așteptam. Și iată, Sfântul Nectarie vine la noi, în spital!”, a transmis Ștefania Șerban.
Programul slujbelor de hram
Evenimentele religioase vor începe duminică, 8 noiembrie, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Programul zilei de duminică:
- 08:30 – Utrenia;
- 09:30 – Sfânta Liturghie;
- 11:00 – Scoaterea spre închinare a Sfintelor Moaște ale Sfântului Nectarie și Sfântului Luca;
- 19:00 – Slujba Privegherii (Vecernie, Litie, Utrenie și Acatist).
Luni, 9 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, programul va continua astfel:
- 09:00 – Acatistul Sfântului Nectarie;
- 09:30 – Sfânta Liturghie de hram;
- 11:00 – Sfintele Moaște vor rămâne la închinarea credincioșilor.
Capela „Sfântul Nectarie” se află în incinta Spitalului Municipal Sibiu, pe strada Constantin Noica nr. 20, cu acces dinspre strada Independenței.












