Crafting, Sculpting, Restoring Wood. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează a II-a ediţie a Atelierului Internaţional Heritage Conservation: Crafting, Sculpting and Restoring Wood, care va avea loc în perioada 10-15 iulie 2023, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Foto: Muzeul ASTRA

Evenimentul este realizat  prin Centrul de Pregătire a Conservatorilor şi Restauratorilor (CePCoR) și este integrat misiunii de dezvoltare şi perfecţionare pentru studenţii şi specialiştii din domeniul patrimoniului cultural, la care se adaugă dorința consolidării reţelei de colaborare şi a profesiei de conservare-restaurare.

Participă 30 de specialiști în domeniu, iar atelierul va avea o contribuţie academică prin colaborării dintre Institute for Conservation – Restoration – Academy of Fine Arts, Vienna, cu Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, Specializarea Conservare-Restaurare – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, şi Facultatea de Conservare și Restaurare de Arhitectură, Sibiu – Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti/ Sibiu.

,,În cadrul unei conferinţe de o zi se vor comunica cercetări şi intervenţii asupra monumentelor din lemn, dar se vor discuta şi oportunităţile didactice de instruire practică de la universităţile deja menţionate, la care se adaugă o prezentare online a Departmentului de Conservare, Universitatea Gothenburg, Sweden, privind meșteșugurile tradiționale în practicile legate de patrimoniu și în studiile academice. Această componentă din cadrul evenimentului nostru este deschisă publicului interesat, care poate lua parte la conferinţă, marţi, în 11 iulie, la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, Poarta 3, Muzeul în aer liber, începând cu ora 09:00. Pentru modelele cât mai interactive şi atractive, cât şi schimbul de cunoştinţe dintre tinerii intraţi în domeniu şi experţii instituţionali sau independenţi, s-a dorit implicarea profesională a unor specialişti apreciaţia, precum meşterul în lemn Neluţu Cioară, dar şi a unor organizaţii dedicate ocrotirii şi salvării patrimoniului construit, aşa cum este şi Asociaţia Biserici înlemnite. Arhitectura vernaculară încorporează adesea tehnici de construcție care pun în valoare abilitățile meșterilor locali care lucrează cu lemnul de generații întregi. Un aspect notabil este utilizarea îmbinărilor ingenioase de construcție care permit combinarea eficientă a elementelor din lemn. Variind în funcție de tradițiile locale, de resursele disponibile și de factorii de mediu, aceste îmbinări nu numai că asigură stabilitatea structurală, dar reflectă și contextul cultural și regional în care este situată arhitectura. Exemple de îmbinări vor fi executate de către meșterii invitați, care vor dezvălui participanților câteva dintre abilităţile şi metodele lor. Pe de altă parte, conservarea și restaurarea lemnului necesită nu numai o înțelegere a caracteristicilor lemnului, ci și o bună cunoaștere a intervențiilor specifice acestui domeniu profesional. Una dintre cele mai importante operațiuni este consolidarea structurală și completarea pierderilor suferite de obiectele realizate din lemn. Varietatea tehnicilor și metodelor, precum și a materialelor tradiționale și moderne, obținută ca urmare a evoluției în practica conservării-restaurării, este explificată de specialiștii invitați să realizeze demonstrații în acest sens.”, a declarat dr. Andrea Bernath-Doncuţiu, Expert Conservare preventivă, Şef serviciu Cercetare şi Conservare Bunuri Culturale Muzeul ASTRA.

Pe parcursul a două zile, în 12 şi 13 iulie, vizitatorii Muzeului în aer liber vor putea să interacţioneze cu participanţii de la aceste ateliere, organizate în cadrul complexului etnografic Călineşti-Berbeşti din Muzeul Civilizației Populare Tradiționale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*