Covid. Sub 100 de noi infectări și trei decese

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 22148 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 96 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 16027 de persoane, iar 794 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 321 de persoane, dintre care pe ATI 38 adulți și 2 minori. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 218 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1320 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1116 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 43 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 48 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 130 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai ITM Sibiu, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 151 de forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.536 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 87 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 285 de mijloace de transport, din care 44 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 217 sancțiuni contravenționale în valoare de 33.500 de lei, dintre care:

–                           3 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spații pentru care s-au instituit interdicții / restricții;

–                           1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei aplicată unui operator economic pentru organizarea programului de lucru cu nerespectarea legii;

–                           37 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei pentru organizarea și participarea la evenimente private în spații pentru care s-au instituit interdicții / restricții;

–                           148 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           28 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

La data de 21 martie a.c., în jurul orei 01,00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu, Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, Biroului de Investigații Criminale Sibiu, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Sibiu au identificat 39 de persoane care participau la o petrecere într-un imobil de pe raza orașului Avrig.

Organizatorul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, alți 24 de participanți fiind  sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 10.000 de lei.

În urma intervenției polițiștilor evenimentul a fost întrerupt, participanții părăsind imobilul în cauză.

La data de 21 martie a.c., în jurul orei 20,00, în cadrul acțiunilor desfășurate în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei din cadrul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, împreună cu reprezentanți din cadrul ITM Sibiu, au identificat un operator economic ce desfășura activități contrare prevederilor legale specifice stării de alertă (club biliard). Administratorul punctului de lucru a fost avertizat în scris și i s-a pus în vedere să oprească funcționarea, însă acesta nu s-a conformat, polițiștii aplicând o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei.

Tot în seara zilei de 21 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au constatat că un operator economic cu punct de lucru în municipiul Sibiu, restaurant, desfășoară activități în incintă, contrar prevederilor legale. Administratorul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar cei 12 clienți prezenți în restaurant au fost sancționați contravențional cu avertisment scris pentru participarea la activități în spații pentru care s-au instituit restricții / interdicții.

În seara zilei de 21 martie a.c., în jurul orei 22,40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au constatat că în incinta unui bar de pe raza localității Cristian se află mai multe persoane deși programul de lucru al localului era încheiat. Administratorul localului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar 17 persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Polițiștii locali au verificat 33 de persoane și au aplicat 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

În cursul zilei de 21 martie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 6 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

În contextul instituirii măsurii carantinei în zona UAT Tilişca, jandarmii și polițiștii sibieni au acționat în filtre amplasate la intrarea în / ieșirea din zona carantinată, ocazie cu care au fost controlate 163 de persoane și 124 auto.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 3 persoane. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*