Cotațiile euro au urcat până la 4,659 lei

Piața și mediul de afaceri au răspuns la „revoluția fiscală” inițiată de PSD-ALDE prin creșterea cererii de valută. Motiv de apreciere imediată a euro, la valori care se mai înregistrau în urmă cu cinci ani.

Cursul euro a urcat de la 4,5920 la 4,6390 lei, maxim ce a mai fost atins în august 2012.

În ultima ședință a perioadei, piața s-a deschis la 4,645, tranzacțiile realizându-se între 4,636 și 4,659 lei, închiderea realizându-se la 4,641 – 4,644 lei, semn că există spațiu pentru o depreciere și mai mare a leului.

Conform guvernatorului Mugur Isărescu, care a afirmat că deprecierea leului a fost mai de durată şi a fost asociată cu deteriorarea balanţei comerciale, „cursul este în relativ echilibru. Prin echilibru să se înţeleagă o flexibilitate mai mare. Să nu ne speriem că s-a depreciat cursul cu o sutime de ban. Noi îl vedem în zona în care este în prezent“.

De altfel, banca centrală a anunţat că se va concentra pe menţinerea dobânzilor aproape de rata cheie şi că va adopta o politică mai flexibilă a cursului de schimb.

La deprecierea leului contribuie și creșterea ratei anuale a inflaţiei, care a urcat de la 1,77%, în septembrie, la 2,63% în octombrie, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, potrivit datelor publicate vineri de INS. Pe de altă parte, deficitul comercial al României, generat de creşterea importurilor peste nivelul exporturilor, a fost în august de 1,19 miliarde euro, în creştere cu 29,5% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut

Revenind la piața valutară, cursul dolarului a a sărit de la 3,9511 la 3,9870 lei, maxim al ultimelor patru luni, dar a încheiat perioada la 3,9803 lei, când cotațiile au fluctuat între 3,977 și 3,999 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,154 și 1,164 franci/euro, iar media ei a urcat de la 3,9511 la 4,0078 lei.

Perechea euro/dolar a scăzut la începutul săptămânii până la un minim de 1,1555 dolari insă spre finalul intervalului euro a început să se întărească, astfel că vineri a fost atins un maxim de 1,1678 dolari, iar piețele americane s-au închis la 1,1667 dolari.

Scăderea monedei americane s-a datorat analizelor care sugereza posibilitatea ca Senatul SUA sa amâne, timp de un an, punerea în aplicare a reducerilor fiscale propuse de președintele Donald Trump. La aceasta s-a adăugat publicarea de către Universitatea din Michigan indicatorului privind încrederea din gospodăriile americane, care a scăzut de la 100,7 puncte în octombrie, maxim al ultimilor 4 ani, la 97,8 puncte, luna aceasta.

Analiza cuprinde perioada 6 – 10 noiembrie​.

Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura