Copiii din Sibiu învață despre pericolele fumatului direct de la medici – FOTO

La spital, în „Săptămâna Verde”. Elevii clasei a VI-a C ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Sibiu, coordonați de profesoara Andreea Ețcu, au fost instruiți astăzi în materie de antifumat.

FOTO: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Dr. Oana Mețiu, medic pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, le-a vorbit copiilor despre efectele nocive pe care fumatul le are asupra sănătății.
Elevii au primit atât informații teoretice, cât și practice, fiindu-le prezentate diverse tipuri de dispozitive care susțin sistemul respirator pentru bolnavii care suferă de insuficiență respiratorie.
„Ne dorim ca un număr cât mai mare de tineri să fie conștientizați cu privire la efectele dezastruoase pe care fumatul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea afecțiunilor pulmonare ale pacienților noștri au drept cauză consumul de tutun. De altfel, s-a demonstrat că 90% din decesele prin cancer pulmonar sunt provocate de fumat. Tocmai de aceea, pentru noi reprezintă o prioritate și prevenția, componenta de educare a populației, nu doar tratarea bolnavilor”, spune Cristian ROMAN, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează anual campanii antifumat. În anul 2024, campania se află la cea de-a VII-a ediție și se va derula în perioada 27-31 mai, în preajma Zilei Mondiale fără Tutun, marcată în data de 31 Mai.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*