Copiii au semănat în solariul școlii legumele pe care le vor consuma. Se întâmplă la Valchid!

La Valchid, elevii de la școala din localitate au semănat deja în solariu legume de sezon. Acestea vor fi folosite pentru prepararea mesei calde pe care o primesc la școală.

Foto: Nicolae Lazăr facebook
Ieri, copii care învață la școala din Valchid au semnănat în solariu ridichi, spanac, salată și ceapă verde, legume de sezon pe care le vor savura apoi chiar ei și le vor dărui persoanelor vârstnice din comunitate. Astfel, proiectul „Grădina din curtea școlii” a ajuns la cel de-al doilea an consecutiv.
„Copiii școlii Valchid au semănat legume de sezon în gradina din curtea scolii. Curând vor avea în solariul lor: ridichi, salată, spanac și ceapă verde. Toate aceste legume vor fi folosite la pregătirea mesei calde pe care o primesc în fiecare zi la școală dar le vor și dărui oamenilor în vârstă din comunitate. Asta pentru că noi credem în educație și nu lăsăm să moară școala de la țară. Acesta este crezul nostru!
Felicitări personalului didactic și nedidactic , felicitări copii minunați!”, a spus Nicolae Lazăr, primarul comunei Hoghilag, de care aparține satul Valchid.
Autor: Margareta LUPU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*