De Ziua Internațională a Copilului, Asociația Happy Carp Team a organizat cea de-a noua ediție a evenimentului „Cupa Prichindelul”, o tradiție începută în anul 2017 și dedicată copiilor care doresc să descopere natura și pescuitul recreativ într-un cadru educativ și prietenos.

Foto: Asociația Happy Carp Team
Desfășurat la Balta lu’ Nony, evenimentul a reunit copii și părinți într-o zi plină de activități în aer liber. Cei mici au avut ocazia să învețe primele noțiuni de pescuit sportiv, să participe la ateliere creative, să beneficieze de pictură pe față și să se bucure de surprize, premii și momente de socializare alături de voluntari și organizatori.
Pe lângă componenta recreativă, organizatorii au pus accent pe educația pentru protecția mediului, copiii fiind învățați să respecte natura și să practice pescuitul responsabil, toate capturile fiind eliberate înapoi în apă.

Foto: Asociația Happy Carp Team
Evenimentul a fost posibil datorită implicării voluntarilor și sprijinului oferit de numeroși parteneri și sponsori locali și naționali, care au contribuit cu echipamente, materiale, produse alimentare și premii pentru participanți.

Foto: Asociația Happy Carp Team
„Cupa Prichindelul nu este doar un concurs de pescuit pentru copii, ci o investiție în generațiile viitoare. Ne dorim ca cei mici să descopere frumusețea naturii, să învețe răbdarea, respectul față de mediul înconjurător și bucuria activităților petrecute în aer liber. Faptul că organizăm acest eveniment an de an, încă din 2017, și vedem tot mai mulți copii revenind alături de noi ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Sorin Ticărău, președintele Asociației Happy Carp Team.

Foto: Asociația Happy Carp Team
Prin astfel de inițiative, Happy Carp Team continuă să demonstreze că pescuitul poate fi mai mult decât un hobby, devenind un instrument de educație, socializare și apropiere de natură pentru copiii din comunitate. Organizatorii anunță că vor continua și în anii următori proiectele dedicate celor mici, încurajând petrecerea timpului liber în aer liber și dezvoltarea unor valori sănătoase încă de la cele mai fragede vârste.













