Constantin Șovăială: ”Dacă nu facem o reorganizare teritorială a României – vom arunca în continuare milioane de euro pe geam!” (CP)

În acest moment, una din patru localități nu-și poate plăti nici salariile și nici facturile de funcționare. 24% dintre localități trăiesc din subvenții.

Foto: Forța Dreptei Sibiu

România are cea mai mare cheltuială cu administrația: 3% din PIB.

Un număr de 651 de comunele din România nu au avut în anul 2022 venituri proprii nici măcar pentru a plăti salariile.

Știți care sunt cele mai devastate comunități?

  • Cele în care PSD a stat 30 de ani la putere. De exemplu: Vasluiul cu 57 de localități, adică peste 70%.

Premierul a promis că va exista o reorganizare administrativă. Din păcate, reforma administrativă va veni la Paștele Cailor. PSD și PNL vor ține aceste comunități în sărăcie pentru a câștiga procente la alegeri.

În acest moment statul plătește 315.000 de salariați din administrația locală, primării, consilii județene și instituții subordonate.

Cine va decide tăierea acestor posturi va aduce economii reale la buget și va permite dezvoltarea durabilă a României.

Astfel, o administrație mai suplă înseamnă:

  • Servicii complete și mai bune pentru cetățeni;
  • Posibilitatea de a dezvolta proiecte mari pentru dezvoltarea localităților;
  • Mai puțini angajați înseamnă și mai puține costuri pentru stat;
  • Mai puțină dependență de bugetul de stat și mai multă autonomie în luarea deciziilor.

De aceea, noul Cod Administrativ, aflat în dezbatere în Camera Deputaților, va trebui să pregătească terenul pentru o reorganizarea teritorială reală!

 

Constantin Şovăială – Deputat neafiliat

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*