Consiliul Județean Sibiu începe construirea a trei poduri în Nou Român, Șomartin și Arpașu de Sus

Consiliul Județean Sibiu anunță începere a trei noi investiții în infrastructura rutieră în vederea creării de condiții  optime și sigure pentru traficul rutier și pietonal, precum și pentru accesibilizarea unor zone pitorești din județul Sibiu.

foto: Consiliul Județean Sibiu

Cele trei investiții sunt posibile datorită fondurilor guvernamentale atrase de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Astfel, Consiliul Județean Sibiu anunță comunitățile locale că în data de 25 aprilie 2024 va emite ordinul de începere a execuției lucrărilor pentru următoarele proiecte:

  1. Construire pod pe DJ 104 F Săcădate – Nou Român, la km 24+400, propus a fi amplasat în comuna Arpașu de Jos, sat Nou Român, pe  DJ 104 F, la km 24+400, județul Sibiu

Autorizația de construire pentru executarea lucrărilor a fost emisă de către Primăria Comunei Arpașu de Jos, cu numărul 1 din data de 27.03.2024, cu valoarea de 6.011.914,79 lei fără TVA.

foto: Consiliul Județean Sibiu

Lucrările vor fi realizate de către asocierea Dacia Faber SRL, iar termenul de finalizare a execuției este de 18 luni (octombrie 2025). 

Lucrările prevăd construirea unui pod nou din grinzi prefabricate din beton. Noul pod va avea o lungime de 49,15 m și o lățime de 11,7 m, din care zona carosabilă va fi de 7,8 metri, la care se adaugă două trotuare cu lățimea de 1,7 m fiecare.

  1. Construire pod pe DJ 104E Șomartin – Arpașu de Jos, la km 3+420, propus a fi amplasat în comuna Bruiu, sat Șomartin extravilan, pe DJ 104 E, la km 3+420, județul Sibiu

Autorizația de construire pentru executarea lucrărilor a fost emisă de către Consiliul Județean Sibiu, cu numărul 38 din data de 03.04.2024, cu valoarea de 3.380.148,93 lei fără TVA.

foto: Consiliul Județean Sibiu

Lucrările vor fi realizate de către Asocierea Prodial SRL și Total NSA AG Construct SRL, iar termenul de finalizare este de 16 luni (august 2025). 

Proiectul prevede construirea unui pod nou din grinzi prefabricate din beton. Podul va avea o lungime de 38,1 m, o lățime de 11,3 m, din care zona carosabilă va avea 7,8 m.

  1. Reabilitare pod pe DJ 105 H Arpașu de Sus, la km 5+382, propus a fi amplasat în comuna Arpașu de Jos, sat Arpașu de Sus, extravilan pe DJ 105 H, la km 5+382, județul Sibiu

Autorizația de construire pentru executarea lucrărilor a fost emisă de către Primăria Arpașu de Jos, cu numărul 2 din data de 27.03.2024, cu valoarea de 4.212.709,48 lei fără TVA.

foto: Consiliul Județean Sibiu

Lucrările vor fi realizate de către asocierea Prodial SRL si Total NSA AG Construct SRL, iar termenul de finalizare este de 12 luni (aprilie 2025).

Execuția lucrărilor prevede construirea unui pod nou din grinzi prefabricate din beton. Podul va avea o lungime de 24 m, o lățime de 11,7 m, din care zona carosabilă va fi de 7,8 m, la care se adaugă două trotuare cu lățimea de 1,7 m fiecare.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*