Consiliul Județean Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu (AJTS) lansează invitația către toți operatorii din turism de a participa la Bursa de Turism Meet Sibiu PRO, organizată vineri, 25 septembrie, la Casa Artelor din Piața Mică. Data limită pentru înscriere este 15 septembrie 2026.

Bursa de Turism este o oportunitate pentru hoteluri, pensiuni, alte unități de cazare, restaurante, destinații locale, PGL-uri, situri culturale, ghizi de turism și diverși furnizori de activități și experiențe turistice și ecoturistice de a-și prezenta oferta direct agențiilor de turism și jurnaliștilor de profil dar și publicului larg participant.
„Județul Sibiu are tot ceea ce își poate dori un turist care iubește natura, cultura, tradițiile și gastronomia autentică. Iar faptul că suntem bine conectați prin aeroport și rețeaua rutieră face ca toate aceste experiențe să fie ușor accesibile”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Menționăm că în perioada desfășurării bursei, la Sibiu vor fi prezente agenții de turism și jurnaliști invitați în cadrul unui infotrip organizat de ANAT – Asociația Națională a Agențiilor de Turism, un bun prilej de a se stabili contacte profesionale și de a fi promovate produsele și experiențele locale și regionale.
Bursa Meet Sibiu PRO face parte din programul Târgului Internațional de Ecoturism de la Sibiu, care va avea loc în perioada 24–27 septembrie, în Piața Mare. Târgul este organizat de Consiliul Județean Sibiu, Asociația Județeană de Turism Sibiu, Muzeul ASTRA și Programul Anii Drumeției, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și cu finanțare din partea Secretariatului General al Guvernului.
Taxa de participare este de 300 de lei, iar înscrierile se fac până la 15 septembrie 2026, prin completarea formularului:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScLzELNloXFwgVlD3WQFKYayBZsSYNEP9BaciNsLmdl8KMM6A/viewform












