Cele trei părți contractuale au primit amenzi în valoare totală de 705.079 lei (circa 156.340 euro) pentru nerespectarea angajamentelor pe care şi le-au asumat în cadrul investigaţiilor în care au fost implicate.
„Este pentru prima dată când aplicăm amenzi pentru nerespectarea angajamentelor. Scopul finalizării unei investigaţii prin acceptarea unor angajamente este restabilirea rapidă a mediului concurenţial. Formularea de angajamente este o iniţiativă a companiilor implicate şi orice modificare ulterioară a acestora sau a modului de aplicare se face doar în urma unei decizii a autorităţii de concurenţă”, a declarat, într-un comunicat, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Consiliul Concurenţei a finalizat, în 2012, două investigaţii privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale între Orange, Vodafone şi Cosmote şi toţi distribuitorii acestora de produse preplătite de telefonie mobilă (aproximativ 150), după ce companiile implicate şi-au asumat o serie de angajamente de a încheia contracte care să conţină prevederi care să stimuleze competiţia.
Companiile au implementat angajamentele pe care şi le-au asumat, iar studiile realizate în cadrul procesului de monitorizare au arătat că, faţă de 2012, în 2014, utilizatorii erau foarte multumiţi de produsele prepay, inclusiv de preţul acestora.
„Cu toate acestea, au existat şi excepţii: companiile Avenir Telecom şi Euronet Services nu au modificat contractele cu sub-distribuitorii lor de produse preplătite de telefonie mobilă în termenul maxim prevăzut şi, ca urmare, au fost amendate cu 298.905 lei şi, respectiv 220.510 lei. Reamintim că prevederile care au generat îngrijorări concurenţiale şi pe care companiile aveau obligaţia de a le elimina de pe întreg lanţul de distribuţie, în termen de maxim 9 luni, vizau posibilitatea de a stabili preţul de revânzare al produselor preplătite de telefonie mobilă, declararea şi autorizarea punctelor de vânzare ale partenerilor comerciali, obligaţiile de non-concurenţă”, se menţionează în comunicat.
De asemenea, atât operatorii de telefonie mobilă, cât şi distribuitorii lor de produse s-au angajat ca la selectarea distribuitorilor/sub-distribuitorilor acestora vor aplica un set de principii şi reguli de selecţie transparente şi nediscriminatorii.
În ceea ce priveşte LPF, aceasta a fost sancţionată cu 185.664 lei pentru că nu a respectat angajamentele pe care şi le-a asumat, referitoare la drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal în sezoanele competiţionale 2011-2012, 2012-2013, 2013-2014.
scris de:MESAGERUL DE SIBIU