Conferința „Monitorizarea pacientului critic”, la Sibiu. Peste 500 de participanți înscriși

Lectori de prestigiu din țară și de peste hotare vor lua cuvântul în următoarele zile la Conferința medicală „Monitorizarea pacientului critic”, organizată de o echipă coordonată de Conf. Dr. Mihai Sava, medic primar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

În cadrul evenimentului, care va avea loc în perioada 22-24 februarie, cei peste 500 de participanți înscriși vor parcurge o serie de sesiuni medicale esențiale în procesul de îngrijire a pacientului.

O sesiune care cu siguranță va capta atenția specialiștilor prezenți la conferință – „Inteligența artificială în Terapia Intensivă”, moderată de  Conf. Dr. Mihai Sava – este programată pentru ziua de sâmbătă.

Pe parcursul celor trei zile ale conferinței se va derula un program științific deosebit de interesant şi divers, specialiștii invitați abordând o tematică complexă legată de monitorizarea pacientului din mai multe perspective, de la infecții și sepsis, până la avansul tehnologiei și cum ne putem folosi de acest aspect pentru a excela în domeniul medical.

Temele care vor fi abordate în cadrul conferinței sunt: Monitorizarea sepsisului și a infecț­iilor, Monitorizarea intra-anestezică, Monitorizarea avansată în Terapie Intensivă, Monitorizarea pacientului neurocritic, Monitorizarea pacientului în urgență-prespital, Noi trend-uri în Antestezie-Terapie Intensivă și Inteligența Artificială în Terapie Intensivă.

„Prin programul științific al manifestării ne dorim să sensibilizăm comunitatea medicală cu informații de ultimă oră în ceea ce privește monitorizarea pacientului critic și să creăm un mediu favorabil dezvoltării interacțiunilor interdisciplinare. Sperăm să găsiți tematica abordată extrem de interesantă și utilă pentru practica dumneavoastră cotidiană. Vă asigurăm că prezența dumneavoastră la acest eveniment va fi încununată de satisfacții profesionale, respect și prietenie”, este mesajul transmis de Conf. Dr. Mihai Sava participanților din acest an.

Din comitetul de organizare fac Conf. Dr. Mihai Sava, Ș.L. Dr. Alina Bereanu, Dr. Bogdan Vintilă, Prof. Dr. Corina Roman, Prof. Dr. Victoria Bârluțiu și Ș.L. Dr. Iris Mureșan.

Evenimentul se va desfășura în perioada 22-24 februarie 2024, la Hotel Ramada, în Sala Atlas, etajul 1.

Programul complet al conferinței, cu tematica pe zile și titlurile prezentărilor poate fi consultat aici: https://atisibiu2024.medical-congresses.ro/

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*