Conducerea Consiliului Judeţean Sibiu s-a întâlnit cu reprezentanţii instituţiilor subordonate

În această săptămână a avut loc o nouă rundă de întâlniri între conducerea Consiliului Judeţean Sibiu şi reprezentanţii instituţiilor subordonate. Aceste întâlniri au loc trimestrial, iar scopul lor este eficientizarea activităţii tuturor instituţiilor judeţene. Pe lângă rapoartele de activitate, scopul principal este prezentarea şi discutarea problemelor ce apar, pentru a fi rezolvate cât mai repede şi cât mai eficient.
Prima întâlnire a fost cea cu reprezentanţii instituţiilor de cultură: Muzeul ASTRA, Biblioteca ASTRA, Filarmonica de Stat, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu”, Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului. Acţiunile culturale sunt cele care fac judeţul Sibiu vizibil. Numărul spectatorilor care au venit la acţiunile culturale a depăşit estimările de la începutul anului, iarinstituţiile s-au făcut remarcate prin multitudinea de evenimentele organizate. Festivalul Internaţional de Poezie de la Biblioteca ASTRA a avut recenzii internaţionale foarte bune, fiind cotat ca cel mai mare şi cel mai bun din Europa. Un alt obiectiv atins este deschiderea Bibliotecii de la Rîu Sadului. Junii Sibiului au făcut cunoscute muzica şi dansurile tradiţionale în toată lumea. Muzeul ASTRA şi-a propus, şi a reuşit să promoveze cultura şi tradiţiile rome, managerul muzeului fiind de părere că meşteşugurile acestei etnii pot fi o sursă de venit, iar ele trebuie făcute cunoscute.
„Ne bucurăm că aţi reuşit să atingeţi obiectivele propuse pentru cele 9 luni ale anului. Cultura este cea mai activă zonă, vă mulţumesc pentru că ţineţi stindardul ridicat. Pe lângă aceste lucruri însă trebuie să fim şi practici şi să vă atrag atenţia asupra faptului că vremea se răceşte şi trebuie să vă pregătiţi de iarnă. Faceţi încă de pe acum verificările necesare la sistemele de încălzire, pentru a fi siguri că atunci când e nevoie să le porniţi totul va fi funcţional”, a fost îndrumarea generală a Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, pentru reprezentanţii tuturor instituţiilor cu care s-a întâlnit.
A doua serie de întâlniri a fost cu reprezentanţii instituţiilor prestatoare de servicii: Aeroportul Internaţional Sibiu, Camera Agricolă, SC Drumuri şi Poduri SA, Serviciul Public Sala Transilvania, Serviciul Salvamont, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Populaţiei.
Obiectivele economice ale Aeroportului au fost îndeplinite 100%, urmând ca în perioada următoare să continue discuţiile cu companiile aeriene pentru introducerea de curse spre destinaţii noi. SC Drumuri şi Poduri SA se pregăteşte pentru iarnă, se fac stocurile de material antiderapant, iar după data de 15 noiembrie va începe montarea parazăpezilor. Pentru cei de la Salvamont a fost una dintre cele mai aglomerate perioade, pentru că s-a înregistrat un număr dublu de accidente la care au intervenit: 45 faţă de o medie de 20 de evenimente într-o vară. Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanei face demersuri pentru înregistrarea băieşilor din Poiana Sibiului şi Jina.
„În ceea ce priveşte deszăpezirea, vreau să se facă prin forţe proprii, adică prin SC Drumuri şi Poduri care poate presta această activitate. De aceea, vă rog să faceţi stocurile necesare, să achiziţionaţi ce mai aveţi nevoie şi să fiţi pregătiţi atunci când va ninge. Cât despre Aeroport, mă bucur că aveţi în vedere curse noi, şi continuaţi demersurile pentru introducerea curselor spre Spania, Italia, Franţa şi neapărat spre Bucureşti”, a fost concluzia Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, în urma întâlnirii.
Reprezentanţii instituţiilor ce activează în sistemul de sănătate s-au întâlnit şi ei cu conducerea Consiliului Judeţean Sibiu: Spitalul Clinic Judeţean, Spitalul de boli pulmonare, Unitatea medico-socială Sălişte, Unitatea medico-socială Sibiu, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Spitalul de Psihiatrie. În toate aceste instituţii se continuă investiţiile pentru îmbunătăţirea condiţiilor oferite sibienilor care au nevoie de îngrijire. Cele două unităţi medico-sociale au înaintat documentaţia pentru licenţiere şi aşteaptă răspunsul din partea Ministerului Sănătăţii. La Spitalul de Psihiatrie, în luna septembrie, au fost trei controalepe diferite tematici, cu aprecieripozitive şi fără avertismente sau sancţiuni.
„Sănătatea este un domeniu extrem de sensibil şi important pentru Consiliul Judeţean Sibiu. Ne preocupă ca sibienii care ajung în spitale să fie trataţi cât mai bine atât de personalul medical cât şi de cel auxiliar. Aşadar vă rog să lucraţi la acest aspect, iar din punct de vedere material, vă rog să vă pregătiţi pentru sezonul rece. Nu trebuie să existe probleme nicăieri, aşa că din timp să faceţi tot ceea ce este necesar pentru ca frigul să nu fie o problemă pentru cei internaţi”, a fost recomandarea Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea.
Reprezentanţii celor 20 de unităţi de asistenţă socială din judeţ se pregătesc şi ei pentru sezonul rece. Reparaţiile care au fost necesare s-au efectuat pe timpul verii, iar acum beneficiarii lor au parte de toate condiţiile. La fel ca şi unităţile sanitare, cele de asistenţă socială au nevoie de licenţiere din partea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. La nivelul Judeţului Sibiu s-au început demersurile.
„După modelul unităţilor sanitare, trebuie să lucraţi eficient la nivelul fiecărei instituţii, în grupuri de consultanţă, în vederea licenţierii.Consiliul Judeţean vă oferă tot sprijinul de care aveţi nevoie şi sper să avem aceleaşi rezultate buna ca şi în cazul spitalelor”, a spus Ioan Cindrea, Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
Managerii şcolilor speciale subordonate Consiliului Judeţean Sibiu au prezentat raportul de activitate pe primele 9 luni ale anului. Investiţiile, renovările şi reabilitările s-au terminat deja, iar elevii care învaţă în aceste instituţii beneficiază de cele mai bune condiţii. Copiii care învaţă în aceste instituţii au participat la numeroase concursuri şi festivaluri unde au obţinut premii, iar instituţiile pregătesc proiecte pentru activităţile lor specifice. Centrele şcolare pentru educaţie incluzivă Dumbrăveni şi Turnu Roşu au din această lună câte un autocar demare capacitate pentru transport, primit prin Ministerul Dezvoltării Regionale cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*